O zi din viata unei femei "moderne"
- din ciclul "Viata bate filmul"
Toata lumea care ma cunoaste macar un pic stie ca atunci cand am o dilema existentiala sau nu inteleg ceva din ceea ce mi se intampla (si mi se intampla destul de rar sa nu inteleg pt ca altfel n-as mai avea pǎr cu siguranta) imi fac ceva la pǎr...a.k.a. "il traumatizez".
De data asta a fost episodul "Meg Ryan in City of Angels" (n.a. asta implica bucle -pt cei care nu au vazut filmul).
Ma trezesc dimineata cu o ora mai devreme, lucrez intr-un ritm nebunesc pana la ora 16 (deadline-uri maine, lucruri care trebuiau terminate ieri, stres maxim etc ...)...
Plec mai repede de la serviciu cu lectia pregatita, fotografia listata...I had a plan!
Ii arat poza "hair stylist"-ului si intreb cu un aer profan daca se poate asa. Ma asigura ca voi arata exact ca ea... lumea ma va confunda pe strada cu Meg Ryan.
Ii zic... Oook, numai sa nu fie in loc de Meg Ryan in City of Angels, Tina Turner in The late 80's.
"Nuuuuuuuu, nici vorba."
Incepem ritualul dureros si torturant de plictisitor.
Dupa ce mi-a uscat parul si am indraznit sa ma uit cu coada ochiului in oglinda aferenta scaunului de tortura... m-am abtinut cu greu sa nu izbucnesc in hohote de ras.
Era cumplit de hilara situatia. Mi-am imaginat o scena in care Ike o batea pe Tina Turner. Cu siguranta arata exact asa!!!
Hair stylista simte freamatul meu interior si ma asigura ca e socul schimbarii si li se intampla tuturor.
Am vrut sa-i trantesc poza sub nas si sa-i explic ca nu e socul schimbarii... eu stiam EXACT cum o sa arate schimbarea si asta nu implica vrǎjitoare si mǎturi!
Dar oricum nu se mai putea face nimic, asa ca am platit si am iesit din salon cu o demnitate care era complet in antiteza cu imaginea mea.
Eram chiar amuzata si imi repetam ideea pe care am avut-o intotdeauna despre coafurile nereusite: o faţă draguţă ramane la fel si cu o coafura oribila.
Era clar ca aveam nevoie de un brainwash de genu' ala.
Ma intorc la serviciu sa-mi recuperez masina si ma gandeam cu mila la colegii carora probabil trebuie sa le fac CPR cand ma vor vedea. Am timp sa-mi recapitulez lectia cu resuscitarea pe drum.
A fost relativ ok, majoritatea erau plecati iar cei ramasi sunt oameni obisnuiti cu greul, n-au colapsat asa usor.
Aveam de la 18 prima ora de curs foto. Dilema era daca sa ma duc acasa sa repar dezastru' cu o baie buna sau sa merg la curs si sa traumatizez mai multi oameni.
Am renuntat la altruismul caracteristic si m-am gandit la mine. Chiar voiam sa fiu acolo, am platit cursul, nu avea sens... daca au probleme cu inima sa se trateze!
Pornesc spre cartierul necunoscut si intortocheat ca "cararile Domnului", confund bineinteles numele statiei de bus cu numele liceului, dau navala in sala profesorala de la un liceu profesional unde erau 3 profe desprinse parca din revistele mondene cu tenta porno... dar foarte amabile. Sincer, daca as fi adolescent as avea tot felul de fantezii pe tema asta. Erau iiiincredibil de sexy. Nu stiau de nici un curs foto si eu nu stiam exact "locatia", asa ca socializam si ne intrecem in supozitii. Intr-un final imi vine ideea geniala sa "google it" sa ne luminam. Cea mai sexy dintre ele... o blonda superba cu un par lung, lung de tot, si o fusta mini, mini de tot, se ofera sa www. Nu se prea pricepea dar a fost ok pana la urma. Trebuia sa ajung in alt capat de "vecinatate". Merg sa-mi recuperez masina, pornesc spre punctul X (acum stiam sigur unde trebuie sa ajung). Doamna de la receptia din punctul X ma trimite in punctul X2 care era in alt capat de "lume" si presupunea sa urc pe acoperisul Mall-ului. Ratez intrarea, ma intorc (din 2 miscari chiar), virez brusc si ajung la bariera de pe acoperis. Deranjez de la masa un nene amabil care pazea bariera si il rog sa ma indrume in directia buna. Omul nu stia prea multe dar cu foarte multa bunavointa se ofera sa intrebe Turnul prin statie. Turnul se gandeste un pic, apoi intreaba "e pe jos sau cu masina?". "Cu masina", respir eu usurata. Simteam ca-s atat de aproape. Raspunsul Turnului ii foarte prompt: "Daca ii cu masina trebuie sa treaca printr-un zid, iar daca ii pe jos trebuie sa se arunce in cap." Analizez situatia si ajung la concluzia ca nici una dintre variante nu ma atragea, asa ca multumesc frumos, pornesc motorul si o iau pe prima straduta la dreapta. Asa am simtit eu. Era jos o cladire care parea sa justifice taxa pe care am platit-o pt curs. Era ultima incercare dupa 2 ore de cautari si socializat cu tot felul de oameni draguti si amabili. Obosisem si era tarziu. Evident ca instinctul nu m-a inselat si Evrika!
Bat timid in usa si intru. "Ma scuzati ca am intarziat (asa.. cam 2 ore), dar v-am gasit greu." Profu' se amuza ironico-fin, oamenii se agita sa-mi gaseasca un scaun... haos total. Evident eram o aparitie. Toata asudata, cu un aer de vrajitoare corporatista, putin rusinata de situatie si cu un nod in gat de la ironiile profului de care m-am dezobisnuit de cand am terminat facultatea... am fost zdrobitoare.
Am ajuns chiar la timp pentru apoteoticul final si prelegerea profului care s-a incheiat cu ceva de genul "directii si gps-uri si.." nu mai stiu ce, dar stiu ca se referea la mine.
Important ii ca m-am facut remarcata... de fapt, cred ca le-am lasat o impresie zdrobitoare!
Si peste ani cand o sa ne intalnim nimeni n-o sa mai stie de ce isi aminteste de mine... o sa creada ca e de bine. Poate de asta ma intalnesc cu oameni pe strada care ma saluta si eu nu-i recunosc. Ei isi amintesc de mine, eu nu!
Si mai cred ca daca as fi participat la un concurs de Miss pt mǎturi... as fi fost cea mai draguţă dintre ele!;))
Oricum, mi-am propus la urmatoarea "dilema " pe care o am sa schimb tactica. Ma apuc de bungee!
