Ştiiiiiiu!!!!!!!!!!!!!!

Ascultam astăzi Ţapinarii şi am avut o revelaţie...
Stiu ce vreau să mă fac când o să fiu mare!!!!!!!!
Misogină!
Clar. Asta vreau.


PS: La cererea publicului si fară prea mare legătură cu misoginismul..;))

Ia de aici, Andrei!

Hei, domnişoară, wake up and smell the fucking roses!

Zile aiurite la serviciu si o raceală agasantă... Astăzi am simţit de vreo 50 de ori că nu mai fac faţă, dar am reusit să-mi pastrez calmul, cel putin aparent. In traducere liberă am reusit sa nu ţip la nici unul dintre oamenii care m-au "insărcinat" cu "to do" lists interminabile, deadline=ieri.
Şi, una peste alta, multe aniversari. Printre care si a mea...se pare că anul asta a ţinut exact 10 zile. Dar nu ma plâng!:P.
So, pregătirile de chef... Fug de la serviciu la Kaufland. De obicei urăsc să cumpăr chestii de mancare (şi urasc şi mai tare s-o gătesc), dar dupa o zi lungă şi obositoare chiar nu aveam nici un chef.
Cu bombănituri in background, si cu moneda de 50 bani in mână, "împrumut" un cărucior de cumpăraturi( descopar ulterior că e defect- probleme cu direcţia- şi îmi creste frustrarea exponenţial), intru in magazin şi incep să golesc rafturi în grabă, cu o scârbă incomensurabilă.
Vreau acasăăăăă!!! Îmi venea să ţip şi să dau din picioare în magazin ca în reclama aia cu copilul şi prezervativele, serios.
Şi cum aruncam eu cutiile de compot de ananas in coş mă trezesc că mă trage cineva de mâna.
-"Domnisoară, domnisoară, uitaţi!!!" o voce fericită, aproape exaltată.
Mă uit la mâna care-mi ţine captivă mâna, apoi extrem de confuză ridic privirea. În faţa mea un bătrânel mă privea cu o lumină in ochi şi o fericire nefirească ( cel putin nefirească in spaţiul ăla) întiparită pe chip.
Ezit o secundă.. Nu-l cunosc, dar e clar că nu poti plesni un batrân fericit in raionul de legume al unui supermarket...El mă tot tragea de mană si cu cealaltă imi arăta ceva.
Mă dezmeticesc într-un târziu, îmi indrept privirea in directia respectivă şi mă luminez..
Două rândunele se hârjoneau relaxate pe cutiile de compot de ananas şi ciuguleau chestii de pe raft..
I-am zâmbit bătrânelului care arata de parcă îmi incredinţase secretul vieţii lui.
"Ce frumooos!"
Şi aproape că mi-a fost ruşine..Nu stiu de ce.
Poate pentru ca eu am vazut cutii de compot de ananas acolo unde el a vazut viaţă.
Si n-am mai fost frustrată si nemultumită de viaţa mea.
Doar un pic nemulţumită de mine.
Trecem uneori pe langă lucruri atât de frumoase, cu nepăsare, ne plângem întruna, suntem nemultumiţi...
Dacă ne-am ridica privirea, sau dacă ne-am face timp să "ascultăm cum creşte iarba", dacă ne-am opri un pic din ritmul ăsta galopant, dacă nu ne-am mai grăbi atât spre...habar nu avem spre ce.
Dacă...
Am fi fericiţi, poate...:)

Flash-uri foto..

Eu cred că modul în care te fotografiază oamenii reflectă părerea lor despre tine. Nu ştiu de ce am crezut întotdeauna chestia asta pentru că nu are nici o explicatie raţională. Poate e ca şi mitul cu "câinii care imprumută din personalitatea stăpânului".
Cert e că Teo mă vede "în miscare".:)
Şi probabil..are dreptate.

Foto by: Teo Bindea

Love hurts!

pffffff;)))

Love hurts!!! from afrim tya on Vimeo.
In rolurile principale:
RALU

BOGDĂNEL

In roluri secundare( dar la fel de importanţi):
BOGDAN

DENISA (vs BOGDAN)

REGIZOR:
Me, myself and Irina;))

FIN!

Exerciţii de respiraţie

În Barcelona...
Pentru că e aşa de frumos oraşul ăla de-ţi taie răsuflarea.
Plin de culoare, tumultos, innebunitor de grijuliu cu detaliile.



Cu strazi si pieţe ce vibrează de muzică...

Si stradute inguste, luminate obscur, cu rufe colorate agăţate deasupra geamurilor...



Pentru arhitectura impresionantă şi diversă..
Şi Gaudi...


Pentru că are o puzderie de castele si muzee.
Şi cafenele..

Oh, da..pieţele ticsite cu bunătăţi.
Şi pavaje cu "Ruta del modernisme".

Şi bătrâni care participa la competiţii de cusut in pieţe...
Pentru că are o plajă superbă şi o mare foarte albastră..
Şi clădiri din secolul al IV-lea...

Procesiunea de sfanta Eulalia...


Şi parcurile lui...
Străzi mereu insufleţite de hoinari, artişti, mimi, dansatori...

Pentru că are ritm şi armonie...
Şi intimitate...
Pentru că dacă paşii te poartă pe strazile lui, e atâta frumuseţe in jurul tău incât uiţi să respiri.:)

Joaca de-a temele..Fotografii de studio.

Denisa

Sunt dusă!

- din ciclul "Nihil novi sub sole"

Oh, dar v-am păcalit! Este ceva nou sub soare! Plec in Barcelona!!!!!
Deşi plec abia vineri (cu avionul), am pornit de luni. Pe jos...(n-am răbdare).
Astăzi cred că am făcut primii 20 km;)). Sunt extaziată si aşa voi fi toată săptamâna!
Howgh!
Mă duc să "imbatrânesc" în Barcelona. Sincer, m-aş eterniza acolo. Cu Gaudi. Doar eu şi geniul lui arhitectural. Uoa, ce mi-ar plăcea!
Iubesc Barcelona doar din discuţiile cu Bri si ce-am mai citit despre Gaudi. Vă dati seama ce-o s-o mai iubesc "live"!
Aşa o să ţi-l smotocesc pe orasul ăla de-o să-i meargă fulgii! O sa-l "mitraliez", o sa "fac trotuarul" ( nu unul, pe toate!), o sa-l bat in lung si-n lat, il devastez, ce mai incoace si încolo..Barcelona, watch out! I'm coming!
Pfuiii! Abia aştept! (dacă nu v-aţi prins, sunt chiar exaltată..)
Am început sa-mi organizez plecarea. Rucsac, o armată de oameni care-mi imprumută o "pungă de un leu " de carduri CF pentru camera foto, adun informaţii de peste tot, imprumut bani de la toata lumea...totul e sub control!
Ahh..si entuziasmul creşte exponeţial cu check-uitul lucrurilor.
Am "lista", am banii, am nebunia , am spaţiul de stocare..şi un dor de ducă de dimensiuni apocaliptice!
Voi sărbători 30 de ani în Barcelona. Şi când mă gandesc ca la 18 ani imi doream să mor la 30 (voiam să mor tânară şi frumoasă). Inutil să va spun că ma simt de parcă as avea 16 ani si viaţa mea abia acum incepe. Sunt tânară si frumoasă! Growing up is not an option for me!( desi o aud in fiecare zi de la colegii mei!).
Bye bye, ING! Bye bye, pavaj ingrat de pe Eroilor! Bye bye, campanie electorală!
Bye bye, release day! Bye, rutină!
Ma duc sa respir Barcelona!
Ne vedem pe La Rambla!:D

Zi de Release!!!

O zi ciudată. Umor negru pe bază de stres.
Discuţii cel puţin psihedelice pe balcon. Tutun, ciocolată, cafea, somnolenţă.
Toţi vorbesc aiurea. Şi ne amuzăm copios. Clicăim ca nişte zombies pe o aplicaţie care flicăre prietenos cand face unlock. Ca masinile atunci când le deschizi si le inchizi cu telecomanda. E bug, dar ne amuză.
Doar facem release azi...
A: "Am mers la farmacie să-mi iau lecitină. Nu mai ştiam sigur cum se numeste.
- Da-ţi-mi medicamentul acela pentru memorie.. nu-mi amintesc exact denumirea."
M: "Oare daca bagi in exces stimulente pentru creier te uzezi mai repede??"
B: "Ştii emoticonul ">:D<"? Ii zic elefanţelul. Ştii de ce? ( si urmează o exemplificare prea porno să v-o descriu)"
F: "Ma plictisesc. Arată-mi un sân!"
all: Chiar bă, noi de ce n-am făcut sex pană acum??
etc.
Conexiuni neuronale aburite, hiperexcitabilitate musculara, oboseală psihică, defulare logoreico-pornografică.
Aberăm aberaţii si mai clicăim din cand in cand.
Citim poezii, ascultăm muzică, mâncăm prăjituri, testăm aplicatia. Si ne stresăm, cred..
E doar o zi normală de release.:)

My Kingdom for Peace of Mind!

Serviciu-acasă şi în weekend-munte. O rutină pe care o inţelegeam şi o acceptam ca definiţie a vieţii. Viaţa mea. Un refuz incăpatânat să vad dincolo de anumite bariere pe care mi le-am impus. Imi doream să fiu independentă si trebuia să lupt pentru asta.
Vise de a calatori, de a invăţa lucruri noi. To do lists. O inoculare forţată de pozitivism. Aveam nevoie să-mi conserv toata energia pentru a-mi atinge scopul.
Reacţii exagerate, căutat refugiu in orice lucru care-mi oferea ceva, fie si pentru o fracţiune de secundă. Colectionar de amintiri, de trăiri intense furate de cine stie pe unde, care însumate trebuiau să dea o viaţa trăită la maxim. "My candle burns at both ends".
Aveam un plan. Si l-am respectat pâna când nu mi-a mai fost de ajuns.
Simplitatea lui a intrat in conflict cu complexitatea fiinţei mele, sau.. a vieţii?!.
În momentul în care m-am oprit din cursa nebunească, am rămas singură cu mine şi am avut impertineţa să afirm că am certitudini, am primit o palmă zdravănă de la viaţă, care m-a trântit la pământ şi m-a forţat să reevaluez...
Dorinţe pe care nu am ştiut ca le am, gustul amar al viselor neimplinite, lucruri pe care trebuie sa le fac dar nu mai am chef să le fac, nesiguranţă, temeri, intrebări chinuitoare.
O identitate pe care nu pot să mi-o asum pentru că nu o cunosc si imi e greu să o recunosc. Conţine prea multe necunoscute, prea multa suferinţă, empatie şi conştienţă. Si poate prea multă solitudine.
Pe un drum de munte, la miezul nopţii, conduc fără noimă în căutarea a ceva ce nu pot defini incă.
Şi ninge.
Într-o linişte asurzitoare, spartă doar de zgomotul ritmat si monoton al avariilor, singură pe drum, invaluita de intuneric si de fantome stroboscopice de copaci, mă izbesc singurătatea si frumuseţea vieţii. E cumplit sa fii nesigur, dar abia acum realizez că incep să trăiesc. Şi mă bucur.
Mă amuză copacul din faţă care tot dispare si apare in lumina avariilor ca intr-un joc de-a v-aţi ascunselea. Bau!
O sa pornesc motorul, dau drumul la muzică şi mă intorc spre un Cluj care nu mă mai sperie atâta.
Pentru ca acum ştiu că nesiguranţa e cheia. Şi poate că e dureros si dificil să afli ce conteaza cu adevarat pentru tine in viaţă dar nesiguranţa e un început bun.
Contact. Faruri. Drum deja alb de zăpada şi sinuos. Clujul doarme si e departe. 1 am.
Notiţe pe facturi...Nu mă mai sperie pentru că inţeleg si accept.
Un zâmbet aproape trist. Un uşor derapaj.
M-a nins.
Şi m-a liniştit.
Noapte bună!