Personal Branding

Printre milioanele de probleme pe care le am ( da, Călin..ştiu că de fapt nu am nici o problemă "reală") una mă hărţuieşte constant în ultima vreme. Nu ştiu să mă vând. De cele mai multe ori sunt dezamagită de mine. Şi voi aţi fi, dacă la vârsta de 3 ani v-ati propune să fiţi medic şi să vindecaţi cancerul, SIDA si cardiopatia ischemică severă, ati fi "operat" şi injectat toate păpuşile din casă în căutarea leacului miraculos, iar aproape 3 decenii mai târziu v-ati trăi viaţa în binar şi aţi "opera" nişte servere.
Să zicem că am avut timp să mă obişnuiesc cu ideea asta.
Dar zilele trecute m-am blocat într-un trafic infernal. Şi am observat cu stupoare cum piciorul meu drept se ridică usor de pe acceleraţie şi apasă ferm pe frână, în mijlocul sensului giratoriu, cu toată prioritatea din lume de partea mea, să cedeze trecerea unor camioane denumite printr-o convenţie universala TIR (merci,Cri!) care nici măcar nu s-au obosit să încetinească la intrarea în sens.
Acelaşi sens giratoriu în care acum 2 ani, aproape i-am provocat un infarct unui sofer de camion a.k.a TIR, trecându-i la 5 centrimetri de roţile din faţă, într-un Oltcit vopsit în valuri portocalii, cu acceleraţia în podea, gata să mor pentru prioritatea mea.
Mda, ştiu...Se numeşte "instinct de conservare". E folosit de obicei să indice că te indrepţi vertiginos spre finish line.
Alţi indicatori ar mai fi: teama de schimbare, tendinţa de conservare a energiei, holbatul la talk show-uri, pierderea memoriei, gânditul excesiv şi inutil, sindromul "I've been there, I know", sindromul Stockholm, jocul de-a testele de logică concepute prost de oameni care cred că nimeni nu le ia în serios oricum, etc.
Cu astea încă nu m-am obişnuit. Şi nici nu cred că vreau să mă obişnuiesc.
Dar..deviez de la subiect.
Personal branding...Răsfoiam bloguri. Fecale, sex, limbaj licenţios..învelite în staniol, cu o fundă mare, roşie deasupra, presărate cu un strop de ironie, o linguriţă de haz şi ai reţeta perfectă pentru un blog cu sute de comentarii. Şi mie îmi e mai uşor să citesc genul acesta de bloguri decât unul literar. Pentru că mintea noastra nu mai are nevoie de solicitare. Vrei să-ţi relaxezi şi neuronul acela singuratic care încă se lupta cu sinapsele catre alti neuroni morti demult. Vrei să râzi şi să descoperi că există oameni mai proşti decât tine. Te fac să te simţi împăcat cu tine şi mândru de neuronul ăla letargic. Măcar tu îl mai ai. Alţii l-au pierdut şi pe ăla. Yupiiiiiiiii! Ce bine!!!!
De exemplu, PiticiGratis... E tare en-vogue în corporaţia noastră. Sunt sigură că dacă ar avea "piaţă de desfacere" ar putea scrie cu succes şi despre Schopenhauer, Kant, Nietzsche sau lista lui Schindler. Dar, până una alta, scrie despre sex, fecale şi alte subiecte "arzătoare " la ordinea zilei. Şi o face bine. Pentru că ştie să se vandă. Îl invidiez.
Eu încă mai am idei de "respect reciproc",limbaj decent, cratimă, de a verbaliza ceea ce gândeşti şi de a nu minţi nici măcar prin omisiune. Deprecated, da' deprecated rău de tot.
Nu numai depăşite, dar şi nocive uneori. Toxice de-a dreptul.
Dar altfel nu ştiu să fiu. Noroc că am oameni care se ocupă de "brandingul" meu.
De exemplu, fostul meu şef şi prieten. Nu aveţi idee ce pot face un picior plasat atent în partea dorsală, lovituri repetate cu capul de birou, o uşă larg deschisă şi vreo 3 fraze ţintite direct în inimă. Vă spun eu..Te pot propulsa bine de tot.
La astea pot face faţă. Îmi este mult mai greu să rezist când cineva îmi zâmbeşte sau îmi mulţumeste când greşesc.
Atunci ..simt că trebuie să apelez din nou la specialişti să-mi reconstruiască imaginea.
Asta pe care o am acum nu funcţionează.
Howgh!

În căutarea echilibrului...

Găsitorului..nici o recompensă. :)
Îl declar null.
Echilibru- Barcelona 2009

Acţiunile caritabile pentru Sorinel continuă

1.***

2.***
Maraton Piatra Craiului 2009

Catharsis

"E vorba de bios aici..şi pe acela ţi-l poti rescrie singură.Te reprogramezi şi te transformi în ce vrei tu.",îmi spune zilele trecute un prieten.
Usor de zis..şi poate, usor de făcut.
Încep să sterg şi să strâng tomuri de pagini goale. Ronţăi un creion şi-mi tot storc creierii despre ce aş vrea să scriu. Cred că sufăr de sindromul foii albe sau o lipsă acută de inspiraţie, pentru că nu am nici o idee cum să mă rescriu. Să trăieşti în trecut nu este o soluţie. Nu mi-a plăcut niciodată să mă hranesc cu umbre. Dar viitorul sună mai gol ca butoiul imens pe care mă căţăram să strig Iona , să-mi răspundă ecoul, din pivniţa bunicii.
Până îmi gasesc cuvintele îmi tot fac şi desfac bagaje, mă relaxez adulmecând mirosuri de mure şi fân în munti, privesc focul şi cochetez cu idei absurde.

Portrait of a bride

Xp_fixeddrives

Cindrel-1 ianuarie 2009

Deschid SQL Management Studio şi rulez un xp_fixeddrives..aşa..de curiozitate.
Result set:
Drive/MBFree
C / 0
D / 0
E / 0
Şi mi-am dat seama că fizic..nu mai am spaţiu. Mă sufoooooooooooooc!
Aşa că plec în cateva ore la munte, în Cindrel.
Acolo este spaţiu cât vrei. Gratis. Şi panorame perfecte. Şi toamnă. Şi multe culori..
Şi totul va fi bine, mă gândesc.:)
Ne vedem acolo!

09.09.'09

O lume nouă
Chapter 1
chapter 2
Chapter 3
CHapter 4
..
The End
Closing the book...
What else is there to read??

Cine moare - Pablo Neruda

"Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi..."


PS:
Mă întreb câţi dintre noi suntem vii??? Şi câţi ..doar nişte cadavre ambulante golite de conţinut?