De la portaru' de la Banca Tiriac, cosmeticiana mea si 99% din oamenii care ma cunosc mai mult sau mai putin, toti stiu ca nu am rabdare.
Dar deloc, deloc. Indiferent daca povestim despre chestii insignifiante sau extrem de importante.
Daca-mi ies in primele 6 minute e ok, daca nu, caut alte solutii rapide.Daca tot nu reusesc, renunt.
Probabil ca ii un defect major dar deriva din faptul ca nu am timp. De cand ma stiu am trait ca si cum maine as muri si n-am facut tot ce mi-am propus.
Nu stiu de unde am avut iminenta asta a mortii de mic copil.
Poate am citit prea mult Cioran si Eliade, sau poate asa am ales eu sa traiesc.
Aseara, dupa serviciu s-au stins luminile in tot orasul. Era o bezna cumplita. In prima faza m-am simtit singura in trafic, pentru ca sunt obisnuita sa interactionez cu ceilalti soferi si mediul inconjurator cand sunt la volan. Zambesc, cant, le urmaresc reactiile si ma amuz. Brusc nu mai vedeam decat luminile de faruri. Peisajul, oamenii..disparusera. Au ramas doar intunericul si luminitele mobile.
Dupa 6 minute de anxietate m-am linistit. Am parcat masina si m-am plimbat un pic. Mi s-a parut chiar odihnitoare bezna din Manastur. Era asa bine sa fie "blank".
Lipsa stimulilor vizuali m-a relaxat teribil, mai ales ca eu nu ma poooooooot relaxa pur si simplu.
N-am timp!
So,try catch me if you can! No way, no how!;))))
Foto:Emi Cristea
Comentarii