Mad world

O cameră pătrată şi neagră. Stau fiecare în colţul său ca într-un ring de box. Doar cuvintele zboară între ei în şuvoaie ce se pierd în neant. Nici unul nu ascultă. Doar se comunică. Ea realizează totuşi că sunt cuvinte frumoase şi zâmbeşte. Îi priveşte mâinile şi îsi dă seama că vrea să le atingă. O ploaie de cuvinte cenzurează gândul. Şi departarea... Ceainicul fluieră ascutit. Din cele două colţuri ale camerei pornesc două umbre, ignorându-se. Îşi întind mâinile spre ceainic în acelaşi timp. Atingerea îi trezeste parcă dintr-un vis. Se privesc lung şi gol. Trupurile li se încleştează intr-o îmbrăţişare dureroasă. Două jumătăţi ale unui alt întreg îsi unesc singurătăţile, într-o cameră neagră, învăluiti în întuneric, îmbătaţi de o cană de ceai, într-o lume în care nimeni nu ascultă.

....vanquish, decompose, crush, analyze, conk out, beat, fail, snap, suppress, go bad, tumble, break up, trounce, smash, give way, collapse, demolish, beat out, analyse, break, give out, crumble, squash, squeeze, crumple, die, dissect, break down, mash, oppress, take apart, lose it, squelch, jam, shell ,oppress, demolish, squeeze, jam, shell, vanquish, trounce, squelch, mash, squash, smash,suppress,tucker out, reproof, wash up, chide, thump out, mystify, pound, tap out, lash, mash, call on the carpet, ticktack, reprimand, pulsate, amaze, thump, flog,smash, stick, beat up, beat, trounce, outfox, thrum, husk, jam, slash, berate, lecture, strap, dumbfound, stupefy, exhaust, overreach, flap, rag, crush, blast,oppress, outwit, bewilder, dress down, squelch, squeeze, scramble, remonstrate, flummox, vanquish, get, perplex, whip, outsmart, baffle, jaw, rebuke, pose, vex, call down, suppress, lambast, circumvent, work over, chew up, bunk, gravel, drum, squash, chew out, take to task, welt, brea

Cam aşa se petrec lucrurile la serviciu, în ultimul timp. - Nu mă tai cu lama, te rog?? - Ba daaaa, numai dacă ma tai şi tu pe mine! Si in acest spirit de râsu'-plansu', mai facem un UAT, ne mai trimitem mailuri cu mesaje subliminale: - "Multumesc pentru ajutor!" a.k.a "Eşti incompetent, dar bine că ai făcut-o tu şi am pe cine sa dau vina!" -"Cu placere!" a.k.a ( să-ţi fuţi produsul, db-ul, stocatele , rdl-urile şi..nevasta dacă tot esti la capitolul ăsta!) *****Orice asemanare cu persoane reale e pur întâmplătoare, desigur!******** Deci, da... Cred că am fost stresată azi pentru ca "m-am râs " enorm si m-am revoltat monstruos. Încep o polemică cu Bogdan( care e mega stresat în Jakarta) şi o dăm din înjuraturi şi chestii neortodoxe, într-un râs cu lacrimi care nu ajută produsul, dar ne ajută pe noi să ne "comunicăm" mai usor. Buun.. Ioana mi se imprăştie în mii de bucati de la o romanţa.. O romanţă!? Ioana e o dură... pâna la ro

Se trezeste monstruleţul. Mâinile pe şolduri, ochii mijiţi, botic, atitudine ofensivă: EL: Dă-mi! EU: Nu! EL: O să te fac să te simţi mizerabil! EU: NU! EL: O să-ţi pară rău! EU: NU! El: O să-ti distrug viaţa socială! Eu: Oh, no, you won't! EL: O să-ţi lipsesc! EU: Nuuuuuu... EL: N-o să găsesti nici un substitut! EU: Nici nu-l caut! El: Pleeeease? Eu: Nu! EL: Pretty please??? EU: Don't even go there!:) EL: N-o să-mi rezişti! EU: Try me! EL: Grrrrrrrrrrrrr! Şi dispare. Exit, stage left! Sorb relaxată o gură de cafea. Yammi, bună! Respir adânc..aer curat şi zâmbesc. Oh, da, the winner is ME!!!

Gata! M-am săturat! Am ajuns la limita suportabilităţii! Mie îmi declar război. Pentru că dacă nu schimb ceva in haosul ăsta interior, cum aş putea să schimb lumea? Am realizat astăzi că, deşi sunt un "control freak" singurul lucru pe care nu-l pot controla sunt eu. De fapt, am învatat, din nou, de la Luca. A făcut ieri o năzbâtie si l-a supărat pe taică'su. Deşi i s-a spus de vreo 20 de ori să-si ceară iertare si nu va mai fi pedepsit, a rămas mut la rugăminţile mamei. Ajunsă la capătul răbdarii l-a intrebat de ce nu vrea să spună "iartă-mă!" Raspunsul copilului a fost: -"Dacă capul spune "Nu, nu, nu"!!! Ce vrei să fac?" Şi, din nou, ambii părinti au facut analogia cu Tya. Oricum, oricât de flatată aş fi de faptul ca ei îşi asimilează odrasla de 3 ani cu mine, mi-am dat seama că am o problemă. E greu să rezisti în ritmul ăsta. Ar trebui să fiu capabilă sa spun "iartă-mă", să plâng, să accept o mână intinsă, să incetez să-mi fac rău

Nu, nu. Nici să nu vă gandiţi la Meg Ryan. Materie cenusie creaţă. Neuroni pe bigudiuri. Deschid mailul: "Hiya, Tya!" zice "my fab" manager din UK. Încep ziua în fortă. Două proiecte intre care fac switch şi un ping-pong drăguţ de mailuri cu issues şi loguri şi... Oh, boy..palpitant. Şi pe fondul ăsta super provocator de excitant intelectual, îl văd pe colegul de la biroul din stânga mea cum slide-ăieste brusc cu scaunul de după monitor, mă priveste zambitor si mă intreabă: -Tya, ce faci?? Un fior rece îmi străfulgeră corpul. Palmele mi se umezesc brusc. - Oh, nu! Ce-am greşit iarăsi?? El, la fel de zâmbitor: - Nu, serios, cum esti?? Eu, zâmbind strâmb: - Hmm, am foarte mult de lucru, spune repede, ce vrei de la mine? El,foarte serios, mustăcind: -Vreau să-mi spui dacă esti bine. Reformulez, să mă asigur că am înţeles: -Deci, n-am gresit si nu vrei să te ajut cu nimic? Vrei doar să stii cum mă simt? -Da! -Cât de serios vorbeşti pe o scara de la 1 la 10? -10. Fac o p

Dacă vreţi să experimentaţi cruda indiferenţă a lumii în esenţă pură, încercaţi sala de aşteptare de la Urgenţe. E cumplit. Conceptul de aşteptare capătă conotaţii ingrozitoare. Fiecare afiş pe care îl citesti ţi se pare sinistru - "sală de triaj"??? Adică ce triază - produsele cu defect de cele functionale? Brrrrrr... Când făceam practică în spitale, mi se părea atât de insuportabil de intens totul. Prea multa suferinţă, prea multă empatie. În sala de aşteptare m-a copleşit indiferenţa. Secundele trec îngrozitor de greu, ai un om drag cu o problemă despre care nu ştii nimic, în "sala de triaj" şi te întrebi în ce categorie îl "triază". Nu poţi face nimic, decât să ..aştepţi. Oamenii de langă tine povestesc şi fiecare cuvânt parcă iţi biciuie nervii. Rar vezi câte o expresie ingrijorată pe faţa unui aparţinător. Restul se comportă "normal". Şi mie mi se părea grotesc să fii "normal" în contextul acela. De parcă ar fi ceva normal ca oam

Empty...

Adică, nimic nou sub soare. Eu mă "expun" în  fiecare zi, pentru că aşa sunt eu, o extrovertită incurabilă!;)) De data asta, însă, expun pentru prima dată,  2 poze în cadrul expozitiei de absolvire a  şcolii de fotografie organizată de Artimage.  Vernisaj - 16 martie 2009, ora 18, Biblioteca Octavian Goga Wish me luck!( sau "să-mi rup un picior!" că doar e context artistic, nu??) :)

"If I want some shade, I stare the sun down until it eclipses." Oh, da. Aşa sunt eu. E un blestem.  Sunt genul de om care işi doreste monstruos de multe chestii şi culmea, mai devreme sau mai târziu, le primesc pe toate.  Şi încă ceva în plus! Nu cred că există ceva ce mi-am dorit şi nu mi s-a îndeplinit.  Cred totuşi că nu-mi doresc cu suficiente detalii,  pentru ca sunt efecte secundare, pe care nu le prevăd,  la uişurile mele . Şi când mă trezesc in faţa faptului împlinit nu mă pot abţine să nu mă întreb "Oare de ce mi-am dorit asta??". Eşuez să-mi amintesc motivul pentru care păţesc " păţania".  De cele mai multe ori contribui  la realizarea lor, dar sunt momente când ajung la concluzia că nu se poate face nimic şi sunt pe punctul de a renunţa. Atunci  începe Universul să comploteze. Şi se dezlanţuie iadul! Se trigger-uiesc o serie de evenimente la care sunt doar spectator şocat şi ...gata. I'm there.  Visul se materializează. E real. Îl am. Şi hab

Apropos de ce vă ziceam aici: http://afrim-tya.blogspot.com/2009/02/hei-domnisoara-wake-up-and-smell.html "Washington DC Metro Station on a cold January morning in 2007. He played six Bach pieces for about 45 minutes. During that time approx 2 thousand  people went through the station, most of them on their way to work.  After 3 mins a middle aged man noticed there was a musician playing. He slowed his pace and stopped for a few seconds and then hurried to meet his schedule. 4 mins later the violinist received his first dollar: a woman threw the money in the till and, without stopping, continued to walk. 6 minutes, a young man leaned against the wall to listen to him, then  looked at his watch and started to walk again.  10 mins:  a 3 year old boy stopped but his mother tugged him along hurriedly, as the kid stopped to look at the violinist. Finally the mother pushed hard and the child continued to walk, turning his head all the time. This action was repeated by several other chil

de Henrik Ibsen Spectator în primul rând la crâmpeie din viaţa mea.   De fapt, o reprezentare destul de fidelă a vieţilor noastre golite de conţinut. Morţi vii circulând prin viaţă fără scop.   Laitmotiv-ul piesei a fost "uman versus creaţie". Dar, extrapolând .. Viaţa pe care ne-am creat-o ne pustieşte sufletele, singura şansă de "înviere" sunt terapiile (râs, joacă, sex, dans etc).  Lumea ca un imens sanatoriu în care defileaza tot soiul de umbre ale celor ce au fost odată oameni. Despre vise spulberate si iubiri imposibile, despre jertfe pe altarul creaţiei, despre .. Nu cred că sunt în stare să cuprind tot. Incă mai diger informaţia. Destul de şocant a fost faptul că regizorul ( Cătălina Buzoianu) în pofida varstei(71 ani) a reusit sa dea un suflu atât de tineresc spectacolului.  O abordare actuală, o viziune regizorală exuberantă si altfel. Oricum, e prima data în ultimii ani când ies de la teatru tormentată de un milion de întrebări. Şi asta e "de bine&qu

Well, bummer! Vine un moment în viaţa fiecarui copil în care trebuie să se despartă de jucăriile lui. Al meu a venit mai târziu, dar..you know how They say: "Mai bine mai târziu decât niciodată". :) După ce le-am apărat cu stoicism ( şi egoism) de toţi copiii care    mi-au încalcat teritoriul şi au râvnit la ele, acum le dau, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, copiilor autişti. Pentru că ei chiar au nevoie! Aşa că le-am "vânat" pe toate din cotloanele lor, mai mult sau mai puţin ascunse, mi-am reamintit povestile, am zâmbit, le-am asezat cu grijă in pungi de hârtie( eco, nu?) şi le-am pregătit de livrare. Mâine vor ajunge pe mâna unor copii care au nevoie de ele mai mult decât mine. Eu oricum am alte jucării acum...triggere si primary keys si rdl-uri, care îmi ocupă tot timpul. Culmea..În loc să sufăr de "separation anxiety disorder", sunt chiar fericită. Mi se pare că jucăriile îsi vor găsi din nou un scop. Voi ce faceţi cu ale voastre?? http://pasiinaint

Deşi m-a nins in dimineaţa asta, eu tot susţin ca a venit primăvara! Mie îmi e primăvară! Astăzi un necunoscut mi-a dăruit o frezie rosie. Erau frumoşi- şi el şi floarea şi gestul. Uitasem cât de frumos poate mirosi o frezie.:) La mulţi ani!

Mama: Luca, pe cine iubeşti tu mai mult, pe mama sau pe tata? Luca: Iubesc pe mama, pe tata, pe buni, pe nana şi ..pe mine! Mama: Pe tine, de ce? Luca: Pentru că sunt creţuc şi frumos! Tata: Pe copilul ăsta nu l-ai făcut cu mine! L-ai făcut cu Tya!!!:))

"In tempi come questi la fuga e l'unico mezzo per mantenersi vivi e continuare a sognare" (Henry Laborit)

Căutam ceva si am dat peste scrisori prafuite ale unui vechi prieten. Le-am recitit şi m-am regasit cumva, eu, cea de acum, cu mine, cea de atunci. Un zâmbet semi-trist, o evocare a copilului din mine. Se pare că s-a eternizat acolo. Oamenii nu se schimbă. Doar circumstanţele.:) "Ai iubit şi esti fericită că ai fost iubită. Mi se pare mie, sau chiar ai fost ? Timpul trecut. Fericirea asta am cunoscut-o şi eu, dar mai puţin intens decat tine am trăit-o. Dar aceea nu (mi-)a fost iubire. Nu aş fi lăsat-o în urmă aşa uşor. După o vreme am revenit. Am revenit pentru a pleca din nou. Nu am nostalgii. Să îl citez pe Forrest Gump? "I'm not a smart man, but I know what love is." Eu mă gasesc ca fiind chiar pe dos. Am auzit despre iubire, dar cam atât. Poate că, in linişte, o voi observa. O simt pe undeva prin apropiere. Dar am fost prea grăbit, prea "preocupat", prea bătrân pentru a o opri din drum, ca pe un vechi prieten pe care nu l-am vazut vreodată la faţă. Nu m

Durere fizică localizată pe o zona de 8 cm, încercuită cu roşu. Trei ace la 12 Volti suprascriu ritmat şi zgomotos, înfigându-se dureros in piele. Terminaţiile nervoase captează durerea cu aviditate, trimiţând impulsuri spre creier. Creierul emite comenzi doar spre zona dureroasă. Pumnii înclestati, respiraţie "sincopică", fiecare fibră se contractă la o bătaie de ac. Gândurile aberante dispar, flashback-urile devin transparente, fade, se pierd. Doare..dar e atât de bine să poţi defini clar durerea, s-o palpezi, s-o opreşti, să ai control asupra ei, să ştii ce o provoacă. Sunete lugubre si monotone, de ace la 12 volti ce desenează cu tuş şi sânge... Simboluri dintr-o altă limbă suprascriu un limbaj pe care nimeni nu e capabil să îl înţeleagă. O oră de "desen" si sunt din nou..în control.:)