Povesteam astăzi cu Bri despre IM (Instant Messaging) şi timpul alocat acestei activităţi. Am descoperit că ne consumă resurse importante de timp, energie şi ne alterează personalitatea. Şi ne-am decis cam într-o fracţiune de secundă să renuntăm pentru o perioadă la IM!
Ne ascundem în spatele unui monitor şi brusc totul devine mai simplu. "Love you", emoticoane cu zâmbete, inimioare, oftaturi... Mi se întâmplă des să zâmbesc pe messenger când sunt foarte tristă. Sau să simt tristeţea "interlocutorului" în spatele zâmbetelor desenate şi să nu pot face nimic. În realitate lucrurile nu se întâmplă aşa.
Suntem mult mai expansivi decât în viaţa reală, ne exprimăm mai usor, dar e o comunicare..de plastic. Apoi ne întâlnim pe balcon, la cafea şi descoperim că ne-am "comunicat" pe IM. Problema e că ne comunicăm, nu comunicăm efectiv. Am colegi cu care nu povestesc "real", doar pe IM. Şi îl am pe Victor cu care nu comunic pe IM, nu comunic verbal..dar ne întelegem din priviri. Şi uneori comunicarea asta non-verbală e mai concentrată si vibrantă decât un kilometru de text.
Nu neg faptul că IM-ul are şi efecte pozitive. Face posibilă comunicarea atunci când pe oameni îi despart ani lumină.
Dar pentru viaţa de zi cu zi şi oamenii din jurul nostru e mai sănatoasă comunicarea "reală", decât o iluzie de cuvinte diluate, monologate uneori între două taskuri de serviciu, un BRB şi 3 desene care exprimă emoţii.
Imi e dor să imi fie dor de oameni, imi e dor să comunic "face to face", să-i văd zâmbind pe ei, nu pe un emoticon desenat.
Ergo, de mâine pot fi contactată pe e-mail, telefon sau "real-time/real-person" pe terasă , în parc, în autobuze, în Mitsu, pe stradă, la coadă la EON Gaz, la bancomatele ING, pe "Rambla", la teatru, în cinematografe, la serviciu (pe balcon:)) sau acasă!
Bye, bye IM!
Ne ascundem în spatele unui monitor şi brusc totul devine mai simplu. "Love you", emoticoane cu zâmbete, inimioare, oftaturi... Mi se întâmplă des să zâmbesc pe messenger când sunt foarte tristă. Sau să simt tristeţea "interlocutorului" în spatele zâmbetelor desenate şi să nu pot face nimic. În realitate lucrurile nu se întâmplă aşa.
Suntem mult mai expansivi decât în viaţa reală, ne exprimăm mai usor, dar e o comunicare..de plastic. Apoi ne întâlnim pe balcon, la cafea şi descoperim că ne-am "comunicat" pe IM. Problema e că ne comunicăm, nu comunicăm efectiv. Am colegi cu care nu povestesc "real", doar pe IM. Şi îl am pe Victor cu care nu comunic pe IM, nu comunic verbal..dar ne întelegem din priviri. Şi uneori comunicarea asta non-verbală e mai concentrată si vibrantă decât un kilometru de text.
Nu neg faptul că IM-ul are şi efecte pozitive. Face posibilă comunicarea atunci când pe oameni îi despart ani lumină.
Dar pentru viaţa de zi cu zi şi oamenii din jurul nostru e mai sănatoasă comunicarea "reală", decât o iluzie de cuvinte diluate, monologate uneori între două taskuri de serviciu, un BRB şi 3 desene care exprimă emoţii.
Imi e dor să imi fie dor de oameni, imi e dor să comunic "face to face", să-i văd zâmbind pe ei, nu pe un emoticon desenat.
Ergo, de mâine pot fi contactată pe e-mail, telefon sau "real-time/real-person" pe terasă , în parc, în autobuze, în Mitsu, pe stradă, la coadă la EON Gaz, la bancomatele ING, pe "Rambla", la teatru, în cinematografe, la serviciu (pe balcon:)) sau acasă!
Bye, bye IM!
Comentarii