Foto: Raluca Piteiu
"Paris - city of lights, city of love, city of culture."
Stăteam în avion ronţăind un Mars şi tremurând de nerabdare să-l cunosc.
Dacă în Barcelona am păşit ca într-un templu (al lui Gaudi), în Paris am cunoscut un oraş.
City of lights
Un oraş al luminii..da, pe astea le-am văzut peste tot. Până şi în mansarda cu iz studentesc al hotelului low cost de pe rue Saint Denis din buricul târgului, strada cu femei uşoare, tonomate de prezervative, sex shopuri fără limită de vârstă şi fără perdea. Multe lumini roşii:). Cu multe biserici ataşate lor.
Un oras cu o personalitate controversată. O babilonie de naţiuni, un melanj ciudat de cultură, grobianism, jeg şi fast. L-am urât în primele 2 zile pentru că nu semăna cu nimic din ceea ce ştiam eu, am învăţat să-l accept în urmatoarele zile şi în ultimele l-am iubit. Pentru că este un oraş real care pulsează puternic. Un oraş aerisit, agasant de libertin, usor infatuat, complicat, glamuros...cel putin interesant. Un oras care nu se dă din prima şi nu oricui. Ai nevoie de timp, rabdare, o minte deschisă şi multe cafele cu croissante să-l descoperi.
City of love
Mie dragostea mi-a scăpat în Paris. Poate era prin preajmă dar n-am fost atentă. Poate a fost doar vântul puternic şi dragostea îşi facea de cap prin mansardele cu balcoane french pline de flori. În afară de cea pe care ţi-o puteai cumpăra de pe Saint Denis cu câtiva euro, eu alta n-am văzut. O să revin la vară..s-o caut, poate:).
City of culture
Am vrut să nu ..
Să nu fiu un turist normal.
Să nu urc în turnul Eiffel.
Să nu vizitez Louvre.
Am vrut să...
Mă tund ca Amelie Poulin şi să-mi beau cafeaua cu un crème brûlée lângă, în Montmartre la Cafe des Deux Moulins.
Să mă plimb mult, mult pe străzi să-i simt pulsul.
Să beau tone de cafea.
Să intru în multe librării.
Să mă uit pe-o bancă pe malul Senei.
Atât.
Nu mi-a ieşit decât pe jumătate.
Când am ajuns în curtea Louvre-ului am simţit un imbold incontrolabil de a intra de parcă o forţă mă aspira înăuntru.
Pentru consumatorii de cultură, Parisul e un paradis.
Mi-am propus sa nu ingerez alte culturi în afara de graffiti-urile de pe străzi şi mucegaiul din brânze, dar n-am reusit să mă abţin.
Toate palatele, picturile, opulenţa monarhiei te proiectează în timp, într-o istorie de care abia îţi mai aminteşti din manualele de liceu. Creieraşul procesează, ochii îţi sunt bombardaţi de culori şi tehnici de pictură, sculpturi..totul e hrană pentru suflet.
Deci, da. Multă cultură.
Am pornit cu prejudecăţi. Am vrut să-l urăsc, sa-mi placă mai mult Barça. Pentru că îl divinizez pe Gaudi. Dar Parisul mi-a dat peste nas. M-a enervat, intrigat, revoltat, confuzat pentru ca, în final, să mă cucerească definitiv şi irevocabil.
Aproape ca o persoană reală.
It's Paris, baby! Paris!
Howgh!
Comentarii