Premiza:
Dacă o imagine valorează cât 1000 de cuvinte, oare 1000 de cuvinte pot desena o imagine?
Locaţia:
Era o zi de vară tropicală. Razele soarelui penetrau norii împraştiindu-i, păsărelele ciripeau, aerul adia a verde crud şi ud, eu mă ascundeam după monitorul de pe biroul albastru, din încăperea cu mochetă albastră, tremurând uşor de la aerul condiţionat. Nu mirosea a vacanţă aşa că degeţelele mele dansau pe tastatură, "avide" de muncă, dorindu-şi, desigur, să fie altundeva.
Acţiunea:
Mi-am pus căştile pe urechi, o eşarfă albă cu buline albastre, pe care tocmai o cumparasem, pe cap şi mi-am lăsat spiritul să se creadă o Marilyn Monroe brunetă, în anii 60, într-o decapotabilă de epocă, pe un drum de munte, fără gropi, în Irlanda, în timp ce trupu-mi zăcea în încăperea albastră, într-un contorsionism dureros, dar foarte eficient în menţinerea concentrării.
Muzica la maxim, senzaţia de libertate, briza în păr, ochelarii de soare..
"Ce faci?" mă întrerupe un coleg din reverie/muncă.
"Nu-i evident? Anii 60, decapotabilă, vântul în păr... "
Râde. Nu era evident.
Sentimentul
Deşi spiritul meu se distra de minune, pentru nimeni n-a fost evident.
Dar în ziua aceea m-a inundat aşa un "joie de vivre"!
.................................................................
..până la o mie.
Click!
Tema:
Daţi un titlu fotografiei!
Dacă o imagine valorează cât 1000 de cuvinte, oare 1000 de cuvinte pot desena o imagine?
Locaţia:
Era o zi de vară tropicală. Razele soarelui penetrau norii împraştiindu-i, păsărelele ciripeau, aerul adia a verde crud şi ud, eu mă ascundeam după monitorul de pe biroul albastru, din încăperea cu mochetă albastră, tremurând uşor de la aerul condiţionat. Nu mirosea a vacanţă aşa că degeţelele mele dansau pe tastatură, "avide" de muncă, dorindu-şi, desigur, să fie altundeva.
Acţiunea:
Mi-am pus căştile pe urechi, o eşarfă albă cu buline albastre, pe care tocmai o cumparasem, pe cap şi mi-am lăsat spiritul să se creadă o Marilyn Monroe brunetă, în anii 60, într-o decapotabilă de epocă, pe un drum de munte, fără gropi, în Irlanda, în timp ce trupu-mi zăcea în încăperea albastră, într-un contorsionism dureros, dar foarte eficient în menţinerea concentrării.
Muzica la maxim, senzaţia de libertate, briza în păr, ochelarii de soare..
"Ce faci?" mă întrerupe un coleg din reverie/muncă.
"Nu-i evident? Anii 60, decapotabilă, vântul în păr... "
Râde. Nu era evident.
Sentimentul
Deşi spiritul meu se distra de minune, pentru nimeni n-a fost evident.
Dar în ziua aceea m-a inundat aşa un "joie de vivre"!
.................................................................
..până la o mie.
Click!
Tema:
Daţi un titlu fotografiei!
Comentarii