Se întâmpla acum ceva vreme, pe când Crivăţ ne invita la el să ne încânte papilele gustative cu tot felul de bunătăţi.
I-am îmbarcat în Mitsu pe Groparu & Co şi am pornit spre Polus. Undeva în spatele Polus-ului stătea Andrei.
Veselie mare în maşina, basul şi cu toba mare îl faceau pe Mitsu să vibreze, involuntar piciorul meu drept apăsa din ce in ce mai tare acceleratia. Haos total.
La un moment dat, prind cu coada ochiului o maşina care merge în acelaşi ritm cu noi, în paralel. Mă uit la bord..70km/h şi 3500 turatii. Hmm...Banda noastră era liberă, pe banda lui era coloana de maşini. Distanta dintre maşina suspectă şi coloană se micşora văzând cu ochii. Aşteptam să frâneze, sperând ca are frâne extrem de bune. Speranţa moare ultima, dar nu puteam scăpa de un gând negru care îmi ridica adrenalina teribil.
Tot corpul îmi era încordat ca un arc. 100m, 30m...Omul era tot paralel cu mine.
N-am mai apucat să zic "ţineti-vă bine" dar ştiu ca am gândit-o. Chiar sub podul de la iesire din Manăştur sunt 2 benzi şi una de refugiu. Am tras brusc de volan dreapta, am accelerat de am crezut ca-mi explodează turometrul şi foarte elegant, în 30 de secunde, eram la o distanţă considerabilă de prăpad. Masina suspectă a intrat in ultima maşină din coloană, care încercând să evite impactul cu maşina din fata a tras de volan dreapta ( ar fi intrat direct in noi, dacă n-as fi anticipat), dar a fost lovit lateral si s-a rotit lovind, inevitabil masina din faţă care a lovit urmatoarea maşină si tot aşa. Ca-n faza aia "Après moi, le déluge!".
În oglinda mea retrovizoare rula un film apocaliptic. Mă uit la Groparu cu un zâmbet tâmp şi nefiresc de calm.
- Sunteţi ok?
Se uită la mine cu ochişorii cât farfurioarele:
"Bag p..., ce reflexe ai."
- Ah, nu. Am anticipat. Şi apropos, o să mă panichez după o zi două. Că aşa sunt eu. Reacţionez foarte calm într-o situaţie limită si ma panichez dupa ce "mai mă gândesc". După primul sărut m-a izbit o fericire teribilă la 3 zile după eveniment.
Am ajuns la Crivăţ întregi, gândindu-mă un pic la săracii oameni cu maşinile şifonate şi încercând să găsesc o scuză soferului care a provocat accidentul. Poate că suferise o traumă sau adormise la volan pt o secundă sau..cine ştie? Oricum, oamenii nu cred că au păţit nimic şi asta e important. Maşinile se rezolvă.
Apoi am mâncat şi am râs cu Crivăt preferând sa nu aflăm niciodată. Ciudată viaţă.
Deci, da.
Se pare că faptul că sunt empatică ne-a salvat în cazul ăsta, pentru că în rest mă enervează îngrozitor şi-mi face viaţa un calvar.
Howgh.
I-am îmbarcat în Mitsu pe Groparu & Co şi am pornit spre Polus. Undeva în spatele Polus-ului stătea Andrei.
Veselie mare în maşina, basul şi cu toba mare îl faceau pe Mitsu să vibreze, involuntar piciorul meu drept apăsa din ce in ce mai tare acceleratia. Haos total.
La un moment dat, prind cu coada ochiului o maşina care merge în acelaşi ritm cu noi, în paralel. Mă uit la bord..70km/h şi 3500 turatii. Hmm...Banda noastră era liberă, pe banda lui era coloana de maşini. Distanta dintre maşina suspectă şi coloană se micşora văzând cu ochii. Aşteptam să frâneze, sperând ca are frâne extrem de bune. Speranţa moare ultima, dar nu puteam scăpa de un gând negru care îmi ridica adrenalina teribil.
Tot corpul îmi era încordat ca un arc. 100m, 30m...Omul era tot paralel cu mine.
N-am mai apucat să zic "ţineti-vă bine" dar ştiu ca am gândit-o. Chiar sub podul de la iesire din Manăştur sunt 2 benzi şi una de refugiu. Am tras brusc de volan dreapta, am accelerat de am crezut ca-mi explodează turometrul şi foarte elegant, în 30 de secunde, eram la o distanţă considerabilă de prăpad. Masina suspectă a intrat in ultima maşină din coloană, care încercând să evite impactul cu maşina din fata a tras de volan dreapta ( ar fi intrat direct in noi, dacă n-as fi anticipat), dar a fost lovit lateral si s-a rotit lovind, inevitabil masina din faţă care a lovit urmatoarea maşină si tot aşa. Ca-n faza aia "Après moi, le déluge!".
În oglinda mea retrovizoare rula un film apocaliptic. Mă uit la Groparu cu un zâmbet tâmp şi nefiresc de calm.
- Sunteţi ok?
Se uită la mine cu ochişorii cât farfurioarele:
"Bag p..., ce reflexe ai."
- Ah, nu. Am anticipat. Şi apropos, o să mă panichez după o zi două. Că aşa sunt eu. Reacţionez foarte calm într-o situaţie limită si ma panichez dupa ce "mai mă gândesc". După primul sărut m-a izbit o fericire teribilă la 3 zile după eveniment.
Am ajuns la Crivăţ întregi, gândindu-mă un pic la săracii oameni cu maşinile şifonate şi încercând să găsesc o scuză soferului care a provocat accidentul. Poate că suferise o traumă sau adormise la volan pt o secundă sau..cine ştie? Oricum, oamenii nu cred că au păţit nimic şi asta e important. Maşinile se rezolvă.
Apoi am mâncat şi am râs cu Crivăt preferând sa nu aflăm niciodată. Ciudată viaţă.
Deci, da.
Se pare că faptul că sunt empatică ne-a salvat în cazul ăsta, pentru că în rest mă enervează îngrozitor şi-mi face viaţa un calvar.
Howgh.
Comentarii