Mad world

"She needs to find her way on her own..otherwise other people won`t find the way to her." Dana Lovasz

Dan Puric - despre Omul Frumos "... Era tare slabă băbuţa. Arăta ca o frescă din biserică, coborâtă puţin pe lumea aceasta să facă treabă. Pescuiam prin jurul casei ei, iar ea, dincolo de gard, ma iubea cu ochi blânzi şi mă chema din când în când sa-mi dea prune uscate. Mâinile ei, la fel de uscate ca şi prunele, mă avertizau că nu peşti am să prind, ci amintiri. Râul îsi lua tributul la câte 5 ani printr-o mare inundaţie. Vedeam în valurile furtunoase coteţe cu câini cocoţaţi pe micul acoperiş, garduri duse de ape, ziduri şi case întregi. Oamenii se înfricoşau, dar după câteva saptamâni îşi puneau gardurile tot pe buza râului. Socoteala lor cu natura nu era negociabilă. Oamenii se speriau de furia naturii, dar nu rămâneau înfricoşaţi. Aşa am cunoscut frumuseţea statorniciei ." Citiţi-o! Pentru că Dan Puric a fost singurul om din viaţa mea care a trecut peste "Nu-mi spune tu mie ce să fac, da? Fac ce vreau!". M-a educat. Să nu mai fac fotografii într-un teatru nicio...

Şi fotografiile de pe site .

Astăzi m-am jucat. Şi cum terapia prin joacă funcţionează de minune(la mine, cel puţin), s-a întâmplat cam aşa happeningul. Aveam aparatul la mine printr-o coincidenţă fericită, Mishu avea nevoie de poze pentru trupă aşa că am pus-o de o sedinţă foto ad-hoc. Baieţii relaxaţi şi puşi pe şotii, locatia, necunoscută dar cu un potenţial imens de joacă, fotograf dus cu pluta, indicaţii regizorale cel puţin obscene sau deloc, echilibristică pe o scară, căţărat pe dărâmături, rău de înălţime..cam astea au fost premisele jocului. Rezultatul a fost fabulos. Nu stiu pozele, dar cel puţin noi ne-am distrat. Ladies and gents, I give you ... trupa MAYA! ( la cald, fără alte adăugiri, aşa cum sunt ei). PS: N-am simţit nevoia să schimb nimic la poze. Pentru că n-as schimba nimic la shooting, pentru că nu as mai putea recreea momentul niciodată, pentru că ..e târziu şi sunt obosită.:) Howgh.

"Plouă cu sfărâmături. Plouă, Doamne, peste întregul de mine." -NHS

Premiza: Dacă o imagine valorează cât 1000 de cuvinte, oare 1000 de cuvinte pot desena o imagine? Locaţia: Era o zi de vară tropicală. Razele soarelui penetrau norii împraştiindu-i, păsărelele ciripeau, aerul adia a verde crud şi ud, eu mă ascundeam după monitorul de pe biroul albastru, din încăperea cu mochetă albastră, tremurând uşor de la aerul condiţionat. Nu mirosea a vacanţă aşa că degeţelele mele dansau pe tastatură, "avide" de muncă, dorindu-şi, desigur, să fie altundeva. Acţiunea: Mi-am pus căştile pe urechi, o eşarfă albă cu buline albastre, pe care tocmai o cumparasem, pe cap şi mi-am lăsat spiritul să se creadă o Marilyn Monroe brunetă, în anii 60, într-o decapotabilă de epocă, pe un drum de munte, fără gropi, în Irlanda, în timp ce trupu-mi zăcea în încăperea albastră, într-un contorsionism dureros, dar foarte eficient în menţinerea concentrării. Muzica la maxim, senzaţia de libertate, briza în păr, ochelarii de soare.. "Ce faci?" mă întrerupe un coleg...