Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2010

Prietenul meu Bubu, cel de foc şi gheaţă

Simpaticul meu prieten a avut nişte părinţi usor sadici care i-au dat un nume imposibil de pronunţat la scară universală. Şi mi-a încurcat mie zborul spre Bucureşti. Mie şi la 80% din populaţia zburătoare a planetei. Alte păcate nu are. În schimb a fost prezent în toate gândurile şi discuţiile mele (şi nu numai) din ultimele 2 săptămâni. Şi cu cât mă gândeam mai mult, cu atât îmi devenea mai apropiat şi drag. Ce să nu-ti placă la el?? Scuipă foc prin gheaţă, are un frate mai mare care abia aşteaptă să erupă şi el, e puternic, extrovertit, periculos, imprevizibil, incredibil de frumos şi fotogenic . Ca-n reclama cu Măgura şi boyfriendul. E perfect, pur şi simplu. Mă fascinează. El, Eyjafjallajokull, dintr-un no man's land din Islanda a ajuns o vedetă pentru că a făcut ce ştie orice vulcan să facă mai bine - a erupt. Nu pare mai special decât un alt vulcan..dar este. Pentru că eu îl iubesc, pentru că mi-aş dori să fiu acolo să-i fac poze, pentru că...de tornada devastatoare de ieri d

Serendipity

"Atunci când faci o descoperire norocoasă accidental, fiind antrenat într-o căutare total diferită." Aşa scria pe meniul ceainăriei din Piaţa Lahovari. N-a fost întâmplător faptul că am ajuns acolo. Era pe lista mea de ceva timp. Dar căutând ceainăria, am descoperit un Bucureşti vechi, cu aer respirabil şi case care şuşoteau poveşti despre domniţele şi cavalerii care le-au locuit, un Bucureşti în care aş reveni oricând să mă liniştesc. Da, întâmplător am găsit linistea în haosul ăla de oraş. O curte interioară ascunsă dupa tufe de liliac, de unde te îmbiau arome exotice de ceaiuri, cafea gano, sucuri de mere sau de aloe vera cu rodii. Ceainăria Serendipity, Bucureşti, 2010. Checked!:) Hartă

Un înger

Mile Cărpenişan Am încercat o săptămână să scriu ceva despre Mile. Am tot sters, rescris iar şters. N-am cuvinte care să-l cuprindă pe omul ăsta. Sper că şi-a găsit liniştea. ...

Portret

Mă tot chinuiam zilele trecute (că deh, eram în concediu) să-l "scanez " pe un prieten pe IM şi nu-mi ieşea pentru că mă tot loveam de BRB-uri, idle-uri şi alte minunăţii ale comunicării virtuale. Şi cum am un talent deosebit în a persevera mai ales când nu e cazul, am inventat un chestionar şi cu un strop de şantaj am reuşit să-l conving să-l şi completeze. Cam asta a ieşit:)... 1. Domnule A.D.G cum v-aţi descrie copilăria? R: mai veselă decât ar crede copiii de azi dacă le-aş povesti-o. Fara privatiuni importante, inconjurat de (prea) multă grijă, fiind singur la părinţi, singur la bunicii materni, deci un “ied cu două capre”. Copil râzgâiat după standardele vremii, excesiv de bine-crescut după cele de azi. 2. Care a fost prima rebeliune si din ce cauza? R: Precizare: am fost/sunt un ginger kid: roşcat cu părul semi-creţ, pistrui etc. La grădiniţă, când era vremea de făcut tablouri cu uniforma de şoim al patriei, a venit un nene care ne-a făcut fiecăruia câte o poză. Cum n

Love at first sight

Prima întâlnire cu Nikon F3 . Primul contact fizic. Primul sentiment. De dragoste. Pentru că e mai mult decât o "sculă" ( scuze Andreea, ştiu că abuzez de cuvântul ăsta:))) deşteaptă. E o extensie a sufletului meu. Mulţumesc Hasselbladului care ne-a imortalizat şi omului care a făcut posibilă întâlnirea noastră.:) Foto by: Cristian F.

Haideţi să ajutăm şi copiii deştepţi, for a change!!!

"Si iata-ma in anul 3 cu licenta in fata. Prea multa teorie de sintetizat si prea multe pagini de scris pentru putinul timp pe care-l am la dispozitie, dar rezolvam cumva si asta. Dar, pentru a putea termina cu lucrarea si pentru a putea scrie si cea de-a doua parte - cea practica, am nevoie de ajutorul vostru, si anume de raspunsul la urmatorul chestionar. Completarea lui nu dureaza prea mult si imi este folositoare. " text preluat de pe blogul Ralucăi CLick aici pt formular

I've won!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Deci, da! Am câştigat şi prima "întrecere" foto!

Paris

Foto: Raluca Piteiu "Paris - city of lights, city of love, city of culture." Stăteam în avion ronţăind un Mars şi tremurând de nerabdare să-l cunosc. Dacă în Barcelona am păşit ca într-un templu (al lui Gaudi), în Paris am cunoscut un oraş. City of lights Un oraş al luminii..da, pe astea le-am văzut peste tot. Până şi în mansarda cu iz studentesc al hotelului low cost de pe rue Saint Denis din buricul târgului, strada cu femei uşoare, tonomate de prezervative, sex shopuri fără limită de vârstă şi fără perdea. Multe lumini roşii:). Cu multe biserici ataşate lor. Un oras cu o personalitate controversată. O babilonie de naţiuni, un melanj ciudat de cultură, grobianism, jeg şi fast. L-am urât în primele 2 zile pentru că nu semăna cu nimic din ceea ce ştiam eu, am învăţat să-l accept în urmatoarele zile şi în ultimele l-am iubit. Pentru că este un oraş real care pulsează puternic. Un oraş aerisit, agasant de libertin, usor infatuat, complicat, glamuros...cel putin interesant. Un o

Mostră de comunicare corporatistă eficientă

B (2:17:17 PM): dude B (2:17:22 PM): am rezolvat problema de agregare B (2:17:23 PM): :D A (2:17:27 PM): >:d< A (2:17:28 PM): dude A (2:17:36 PM): rulezi A (2:17:39 PM): cum? B (2:18:35 PM): da, o mers ok acuma A (2:18:52 PM): ce ai schimbat? B (2:19:40 PM): am schimbat modul în care alţii văd lumea prin felul meu de-a fi A (2:19:53 PM): :-* A (2:19:59 PM): and I love you for that A (2:20:03 PM): bine că merge B (2:20:11 PM): eeeeeeee B (2:20:25 PM): o condiţie de "<=end_date" s-a transformat în "< end_date" A (2:20:33 PM): :-* A (2:20:36 PM): smart ass B (2:21:09 PM): if my ass is smart you should see my god dam' brain, dude A (2:23:00 PM): ce se mai intampla? A (2:23:04 PM): în lala land? B (2:25:07 PM): pai C a avut un moment mai ciudat şi s-o ridicat de la birou, i-o fufu o palma lu' D şi o violat-o în faţa noastra, pe la ora 10 o izbucnit un incendiu la etajul doi şi lumea a fost nevoita să sară pe geam, şi ne-o marit la toti băieţii salariu