Mad world

Povestea nenea (care m-a cucerit pana la urma cu fervoarea cu care discuta despre fotografie) azi la curs despre anomalii si aberatii in fotografie si despre cum se chinuie tehnica sa le rezolve. Si in timp ce incercam sa inteleg fenomenul fizic nu-mi puteam opri o intrebare ce se rotea ametitor in capsorul meu cret - "DE CE??" Iubesc anomaliile, mi se par surprinzatoare si calde. Si inedite. Nu stiu cum am reusit sa fac o paralela intre ce povestea el si ce ni se intampla noua cand cunoastem o persoana - "prima impresie". Ceva conexiuni neuronale scurtcircuitate, ca de obicei. Cert este ca in timp ce-l ascultam cu interes si imi aminteam cat de mult iubeam optica in liceu, undeva, in plan secundar, se dezvolta o teorie elaborata despre "prima impresie". Logic suntem fiinte rationale.Matematic vorbind ai nevoie de timp, o tona de date de procesat si muuuulta rabdare sa cunosti pe cineva. In practica se intampla cumva invers. Faci o preselectare inainte de

De la portaru' de la Banca Tiriac, cosmeticiana mea si 99% din oamenii care ma cunosc mai mult sau mai putin, toti stiu ca nu am rabdare. Dar deloc, deloc. Indiferent daca povestim despre chestii insignifiante sau extrem de importante. Daca-mi ies in primele 6 minute e ok, daca nu, caut alte solutii rapide.Daca tot nu reusesc, renunt. Probabil ca ii un defect major dar deriva din faptul ca nu am timp. De cand ma stiu am trait ca si cum maine as muri si n-am facut tot ce mi-am propus. Nu stiu de unde am avut iminenta asta a mortii de mic copil. Poate am citit prea mult Cioran si Eliade, sau poate asa am ales eu sa traiesc. Aseara, dupa serviciu s-au stins luminile in tot orasul. Era o bezna cumplita. In prima faza m-am simtit singura in trafic, pentru ca sunt obisnuita sa interactionez cu ceilalti soferi si mediul inconjurator cand sunt la volan. Zambesc, cant, le urmaresc reactiile si ma amuz. Brusc nu mai vedeam decat luminile de faruri. Peisajul, oamenii..disparusera. Au ramas do

Oh, well..Am "fail-uit", evident. Calin va fi in continuare un magar( spre imensa lui satisfactie), iar alveolele mele o sa isi primeasca doza zilnica de drog. Asta e! M-am gandit si la motivul esecului - "mindset-ul" era gresit. Am pornit de la o premisa gresita. Am nevoie de alt "bullshit" psihologic sa-mi pacalesc dependenta asta. O sa-l gasesc si data viitoare va fi mai bine. Am reusit sa fac 2 chestii sanatoase weekendul asta: - am fumat mult mai putin decat de obicei - am absolvit bike-ul de o pedeapsa pe care nu o merita si l-am scos la marsaluit.(a fost tare placuta "regasirea") In rest..n-are sens sa va plictisesc cu sevrajul de juma' de zi si toata ameteala aferenta( am ramas fara benzina, am ratat drumul spre Diana, am condus ca un zombi, am agitat oameni..am fost un dezastru). Am aiurit si aburit toata ziua de sambata. Not cool!!!!!!!!!! The end!

Maine va fi "the first day of the rest of my life". Intru in sevraj numai cand ma gandesc. Acum cateva saptamani am inceput ( pentru prima data in 10 ani) sa cochetez cu ideea de a ma lasa de fumat.Azi m-am decis sa fac un exercitiu de vointa de 2 zile.Sa-mi supun in weekend corpul si mintea la "chinuri" groaznice. In seara asta, dupa ce m-am dus la filarmonica cu cel mai inversunat "misogin" ( ma rog, eu nu-l cred dar el sustine ca ii) din firma si a promis ca va deveni intruchiparea cavalerismului demult apus atat timp cat eu nu fumez, m-am gandit sa extind pariul cu mine. Bineinteles ca nimeni dintre cei care ma cunosc nu ma cred in stare si nu-i condamn. Pana si eu am dubii serioase. Mi-am amintit de anii de liceu si de campaniile inversunate antifumat pe care le aveam cu prietenii mei - santaje sentimentale, monede puse pe calea ferata si gravate apoi cu "be free" si alte prostioare, prelegeri interminabile, dragalasenii, agresivitate..ma ro

Strada Eroilor si strudelele cu "cascaval si sunca" de langa Central sunt un laitmotiv al pauzelor noastre de masa. Si pentru ca incepe sa mi se intample des sa raman desculta sau sa calc stramb m-am gandit sa ma revolt. Eu cred ca "biscuitii" ( a.k.a pavajul) de pe Eroilor sunt o conspiratie a domnului Boc la adresa femeilor cu tocuri. Cu siguranta a luat decizia asta incercand sa compenseze ceva. Ideea de baza e ca in orele ( sau oficial - "ora") in care ar trebui sa hoinaresc linistita prin centru in incercarea de a evada din rutina corporatista eu fac echilibristica la fiecare pas incercand sa nu ma "sinucid" cazand de pe tocuri. Chestiile alea micutze si parsive iti prind tocul si iti rasucesc glezna sau in unele cazuri, intr-o clipa de neatentie iti sechestreaza pantoful cu totul. Nu-i deloc demn pentru o lady sa ramana desculta in plin centru in secolul asta, pentru ca nimeni nu mai citeste "Cenusareasa" anymore..:(. Si dupa ce p

Tzo says: -Confucius says: "Good for girl to meet boy in park, But better for boy to park meat in girl" I am pretty sure that you can never pick up a girl with this lame line, but you can definitely make her laugh.:)))) Tks, Tzo!

1. 2. 3. 4.

Pornim din Cluj la 5.30 am, dupa traditionala cafea la OMV. Gonim(adica Adi goneste, full speed spre Tomesti-jud Timis) Pe la 8 pauza de admirat toamna la rasarit.. Ajungem pe la 11 la destinatie cu inca o oprire de papa si ciocolata calda dementa. Intram in traseu ( marcaj cruce galbena).. Look right.. Colourful, ha?:) Urcam..agale. Look left! Ne oprim la mure..yammi! Ne abatem putin de la traseu, il pierdem pe Adi... Un motiv bun de Cri shooting:) Seminte de ienupar..miros super. Vreti? Ne jucam un pic cu soarele si Dof-ul si culorile.. Ajungem la primul checkpoint. Mititei, suc, tractoare si multa lume.. Steaua care ne calauzeste spre intrarea pesterii Jocul razelor printre copaci.. Multimea pestrita formeaza o coada ordonata la intrarea in pestera. Poate prea multi si prea diversi. E totusi un act laudabil de culturalizare a maselor.. Shhhh..incepe concertul.Ansamblul de suflatori de la Filarmonica din Timisoara. Atmosfera a fost putin diferita de cea clasica. Unele melodii semanau

O zi din viata unei femei "moderne" - din ciclul "Viata bate filmul" Toata lumea care ma cunoaste macar un pic stie ca atunci cand am o dilema existentiala sau nu inteleg ceva din ceea ce mi se intampla (si mi se intampla destul de rar sa nu inteleg pt ca altfel n-as mai avea pǎr cu siguranta) imi fac ceva la pǎr...a.k.a. "il traumatizez". De data asta a fost episodul "Meg Ryan in City of Angels" (n.a. asta implica bucle -pt cei care nu au vazut filmul). Ma trezesc dimineata cu o ora mai devreme, lucrez intr-un ritm nebunesc pana la ora 16 (deadline-uri maine, lucruri care trebuiau terminate ieri, stres maxim etc ...)... Plec mai repede de la serviciu cu lectia pregatita, fotografia listata...I had a plan! Ii arat poza "hair stylist"-ului si intreb cu un aer profan daca se poate asa. Ma asigura ca voi arata exact ca ea... lumea ma va confunda pe strada cu Meg Ryan. Ii zic... Oook, numai sa nu fie in loc de Meg Ryan in City of Angels,

sau.. cum sa ne prostim in tonalitati de mov sau.. cum sa-ti petreci serile de toamna sau.. my little pet project sau.. oricum!