Treceți la conținutul principal

A venit Moşuuuuuuul!!!!!!!!!!!

Prefaţă
Azi đimineaţă la ora 5, ca-n poveşti, via Londra, într-o învălmăşală fericită ( n-am apucat încă să mă dezmeticesc), mi s-a strecurat sub un brad frumos împodobit din Cluj, cadoul meu de Crăciun şi încă ceva pe lângă. Mă simt ca Alice în Ţara Minunilor.
Vă povesteam de gheizer-ul meu care trebuia să se activeze şi să mă arunce la nivelul mării. S-a activat, dar în loc de nivelul mării m-a aruncat într-un carusel pe un vârf de Himalaya. Fluturaşi în stomac, vertij, adrenalină, întâmplări(aproape miraculoase) şi oameni buni.
Mă tot ciupesc încercând să mă trezesc din povestea asta. Nu pentru că aş vrea. Pentru că nu înţeleg ce-am făcut să merit rolul principal.
***
I
Cri, dacă mă citeşti (şi ştiu că o faci), următorul paragraf este pentru tine.
Pagina 180 din The Sartorialist, "la cald" (adică cu mirosul ala înnebunitor de hartie printată, la 2 minute după ruperea ambalajului).

"Julie, New York
This is Julie. She is one of my favorite subjects to shoot for the blog. Often when I post a picture of her she receives comments like "Oh, she is soo perfect, so chic, a modern Audrey Hepburn." Well, she is very chic, but she is far from perfect, physically at least. Julie has one leg slightly shorter that the other, has very slim arms, and walks with a slight limp. However, she has never let her physical challenges alter her appearance or diminish her presence. This young lady stands tall. In a world of fashion that celebrates certain kind of beauty, I have so much respect for people who don't let their non-fashion-world physique stand in their way of expressing the beautiful person that they know themselves to be.I find that type of inner strength the most captivating of all, and is a major reason why Julie is on the cover of this book. "
Scott Schuman- The Sartorialist

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pierduta. Gasitorului recompensa.

Ce lume, mon cher! Nu mai inteleg nimic, serios! (nu ca as fi inteles vreodata ceva). Eu stiu de cand ma stiu ca am reactii paradoxale. Extraveralul imi provoaca aritmii, calmantele ma agita..etc. Dar asta!? Rasfoiesc veveveul despre simptome de sevraj nicotinic... Absolut toate, dar toate articolele mentioneaza irascibilitatea/agresivitatea ca efect secundar. De cand m-am lasat de fumat parca m-a anesteziat cineva. Sunt moale, fluffy, pasnica, aiurita , aburita si defocusata siiiiiii ... Gooooooooood, nici agresiva in exprimare nu mai pot fi !!!! Mi-a anihilat complet orice urma de incisivitate. E exasperant. Soft, foggy, blurry.. Si dulce. Oh, da...gretos de dulce, la cate cheese cake-uri, baclavale si prajituri ciocolatoase ingerez impreuna cu Ioana, in ultimul timp. Ma vreau inapoi, exact asa cum eram, dar fara viciu! Gasesc tot cheesiness-ul asta dezgustator, inacceptabil, intolerabil, no way, no how, no no no! Daca ma gasiti pe undeva, va rog sa ma returnati mie. Ofer recompensa.

Fetele noastre:)

Hei, domnişoară, wake up and smell the fucking roses!

Zile aiurite la serviciu si o raceală agasantă... Astăzi am simţit de vreo 50 de ori că nu mai fac faţă, dar am reusit să-mi pastrez calmul, cel putin aparent. In traducere liberă am reusit sa nu ţip la nici unul dintre oamenii care m-au "insărcinat" cu "to do" lists interminabile, deadline=ieri. Şi, una peste alta, multe aniversari. Printre care si a mea...se pare că anul asta a ţinut exact 10 zile. Dar nu ma plâng!:P. So, pregătirile de chef... Fug de la serviciu la Kaufland. De obicei urăsc să cumpăr chestii de mancare (şi urasc şi mai tare s-o gătesc), dar dupa o zi lungă şi obositoare chiar nu aveam nici un chef. Cu bombănituri in background, si cu moneda de 50 bani in mână, "împrumut" un cărucior de cumpăraturi( descopar ulterior că e defect- probleme cu direcţia- şi îmi creste frustrarea exponenţial), intru in magazin şi incep să golesc rafturi în grabă, cu o scârbă incomensurabilă. Vreau acasăăăăă!!! Îmi venea să ţip şi să dau din picioare în magaz...