De ce îmi place să fotografiez copii...

Pentru că au o mereu o poveste de spus.
Deşi o diafragmă foarte deschisă şi un focus manual nu te prea ajută (e ca şi cum ai încerca să fotografiezi molecule în miscare browniană), uitându-te la poze simţi orice în afară de frustrare.
Povestea lor este una fără sfârşit. Chiar dacă, după ce ai terminat încadrarea şi focusul nu mai ai nimic în cadru, ceva din poveste rămâne.
Pentru că sunt frumoşi din orice unghi. Şi ciclotimici..
Au multe lacrimi, zâmbete şi onestitate. Sunt mai presus de tehnică.
Pentru că am acceptat asta şi mă las mereu surprinsă de ei.
-"Salut. Eu sunt Tya"
-"De ce ai unghiile galbene?" spune Andy după o analiză atentă din cap până în picioare
-"Sunt albastre. De ce? Sunt urâte?"
-"Nu...Merg."

PS:Mai multe poze...
ps2: Gradiniţa Tiny BooBoo

Comentarii

thecreatrix a spus…

ultima e geniala.

23 martie 2010 la 16:33

Postări populare de pe acest blog

Maria - Iubire la 10 ani.

Dialog intre fetita de 10 ani si mama: Mama : Ce s-a mai intamplat astazi la scoala? Fetita : In pauza J.(baietel) mi-a facut semn sa mergem la locul secret. Si, stii, acolo avem noi o cheie secreta imaginara si ne imaginam ca aruncam secretul intr-un loc pe harta si inchidem cu cheia (n.a. la locul secret este o harta). Mama : Si? Fetita : Si sa stii ca J. a spus ca ma place! Mama : Cum asa? Fetita : Pai, mai intai m-a intrebat daca eu il plac pe el. Si...eu am zis incetisor ca da. Si pe urma, daca m-a intrebat el, l-am intrebat si eu daca el ma place pe mine. Si a zis ca da. Si am aruncat fiecare secretul asta in celalalt capat al galaxiei. Mama : Si dupa aceea ce ati mai facut? Fetita : Pai am mai vorbit despre ce mai facem pe acasa.

Citiți mai multe

Pierduta. Gasitorului recompensa.

Ce lume, mon cher! Nu mai inteleg nimic, serios! (nu ca as fi inteles vreodata ceva). Eu stiu de cand ma stiu ca am reactii paradoxale. Extraveralul imi provoaca aritmii, calmantele ma agita..etc. Dar asta!? Rasfoiesc veveveul despre simptome de sevraj nicotinic... Absolut toate, dar toate articolele mentioneaza irascibilitatea/agresivitatea ca efect secundar. De cand m-am lasat de fumat parca m-a anesteziat cineva. Sunt moale, fluffy, pasnica, aiurita , aburita si defocusata siiiiiii ... Gooooooooood, nici agresiva in exprimare nu mai pot fi !!!! Mi-a anihilat complet orice urma de incisivitate. E exasperant. Soft, foggy, blurry.. Si dulce. Oh, da...gretos de dulce, la cate cheese cake-uri, baclavale si prajituri ciocolatoase ingerez impreuna cu Ioana, in ultimul timp. Ma vreau inapoi, exact asa cum eram, dar fara viciu! Gasesc tot cheesiness-ul asta dezgustator, inacceptabil, intolerabil, no way, no how, no no no! Daca ma gasiti pe undeva, va rog sa ma returnati mie. Ofer recompensa.

Citiți mai multe

Travel! You will feel taller!

Victoria Falls, Zimbabwe, 2014 Travel! You will feel taller! So you start off in a small village from a small country in Europe, where everything around you seems new and interesting in your first years. You discover the trees and the bees and the nature around you, and then, slowly you move on and you look up to the sky and imagine something bigger but you have no idea how it would look or feel. Then, you move to a small town and everything suddenly becomes bigger. High school years are interesting and you discover bigger horizons and yet, you dream of something else. Then, it is time to go to college and you move to a bigger town. You feel confused and “close” gets a different meaning. “Close” now means 5 km away, whereas “close” used to mean a couple of meters away. It is crazy and huge and it takes so much time and energy to get used to it. Oh, the frustration! You don’t get why people would say “it is close by ” to something that requires walking for 5 k

Citiți mai multe

Mad world

Faceți căutări pe acest blog