Treceți la conținutul principal

A fost odată ca niciodată...FAIL!


Astăzi a fost o zi bună pentru ştiintă. Pentru că la interval de 10 minute am avut două revelaţii . Sărind peste cea cu "adevăratul caracter al oamenilor iese la iveală in situaţii de criză", pentru că mi-am reamintit-o doar, astăzi am  realizat că:
1. parşivitatea şi urâtul vin ambalate în hârtie incredibil de frumos colorată şi bonus cu o fundă mare, roz
2. surprinzător, dar poţi găsi emoţii pozitive şi frumos în cele mai deviante, maladive şi groteşti situaţii sau locuri.
In concluzie, după ce mi-am petrecut o după amiază întreagă marcând împreună cu Astig filmele de la secţiunea "Umbre" din Aperitiff cu feţişoare oripilate, am decis să merg până şi la cel cu familia de canibali  ( We are what we are). Cine ştie? Poate că e frumos.
Şi am mai decis să-mi ţin copiii departe de Disney şi poveştile lor. Distorsionează puternic percepţia despre realitate. Cred că "Two stupid dogs" şi "Dexter's Lab" sau "Pinky and the Brain" sunt muuuuult mai sănătoase pentru psihicul unui copil ( sau adult ) şi până la urmă, mai aproape de realitate, decât vânzătorii de iluzii de la Disney.  
Noi, oamenii mari, suntem corupţi deja, dar există speranţă pentru cei dispuşi să înveţe. Sau cel puţin aşa îmi place mie să cred, că nu-i terminală boala. Sunt o optimistă incurabilă, ştiu.:)
Oh, da. Great day for science!
Howgh.

Comentarii

Anonim a spus…
like :)

Postări populare de pe acest blog

Maria - Iubire la 10 ani.

Dialog intre fetita de 10 ani si mama: Mama : Ce s-a mai intamplat astazi la scoala? Fetita : In pauza J.(baietel) mi-a facut semn sa mergem la locul secret. Si, stii, acolo avem noi o cheie secreta imaginara si ne imaginam ca aruncam secretul intr-un loc pe harta si inchidem cu cheia (n.a. la locul secret este o harta). Mama : Si? Fetita : Si sa stii ca J. a spus ca ma place! Mama : Cum asa? Fetita : Pai, mai intai m-a intrebat daca eu il plac pe el. Si...eu am zis incetisor ca da. Si pe urma, daca m-a intrebat el, l-am intrebat si eu daca el ma place pe mine. Si a zis ca da. Si am aruncat fiecare secretul asta in celalalt capat al galaxiei. Mama : Si dupa aceea ce ati mai facut? Fetita : Pai am mai vorbit despre ce mai facem pe acasa. 

Pierduta. Gasitorului recompensa.

Ce lume, mon cher! Nu mai inteleg nimic, serios! (nu ca as fi inteles vreodata ceva). Eu stiu de cand ma stiu ca am reactii paradoxale. Extraveralul imi provoaca aritmii, calmantele ma agita..etc. Dar asta!? Rasfoiesc veveveul despre simptome de sevraj nicotinic... Absolut toate, dar toate articolele mentioneaza irascibilitatea/agresivitatea ca efect secundar. De cand m-am lasat de fumat parca m-a anesteziat cineva. Sunt moale, fluffy, pasnica, aiurita , aburita si defocusata siiiiiii ... Gooooooooood, nici agresiva in exprimare nu mai pot fi !!!! Mi-a anihilat complet orice urma de incisivitate. E exasperant. Soft, foggy, blurry.. Si dulce. Oh, da...gretos de dulce, la cate cheese cake-uri, baclavale si prajituri ciocolatoase ingerez impreuna cu Ioana, in ultimul timp. Ma vreau inapoi, exact asa cum eram, dar fara viciu! Gasesc tot cheesiness-ul asta dezgustator, inacceptabil, intolerabil, no way, no how, no no no! Daca ma gasiti pe undeva, va rog sa ma returnati mie. Ofer recompensa.

Travel! You will feel taller!

Victoria Falls, Zimbabwe, 2014 Travel! You will feel taller! So you start off in a small village from a small country in Europe, where everything around you seems new and interesting in your first years. You discover the trees and the bees and the nature around you, and then, slowly you move on and  you look up to the sky and imagine something bigger but you have no idea how it would look or feel. Then, you move to a small town and everything suddenly becomes bigger. High school years are interesting and you discover bigger horizons and yet, you dream of something else. Then, it is time to go to college and you move to a bigger town. You feel confused and “close” gets a different meaning. “Close” now means 5 km away, whereas “close” used to mean a couple of meters away. It is crazy and huge and it takes so much time and energy to get used to it. Oh, the frustration! You don’t get why people would say “it is close by ” to something that requires walking for 5 k