Deci da..azi am contribuit. Cu elanul unei mega, hiper grele zile de luni, dar am "produs" ceva. Am primit atatea taskuri din toate colturile lumii incat mi-a trebuit o zi intreaga sa le prioritizez si apoi sa ma gandesc la victime carora sa le reassignez. Well, cineva trebuie s-o faca si pe asta. Am mai dat si cativa clici, da' asa blur-uiti, nu foarte bine definiti.
Pe la 5 pm , desi eram franta, cochetam cu ideea vernisajului foto a lui Dan Beudean.
Taskurile vor fi acolo si maine, after all..vernisajul e doar azi.
Cer detalii lui Mihai ( da, tu!:P), o conving pe Ioana care renunta, evident, la taskurile ei pe ziua de azi ... Ce nu face omu' pentru un pic de "culturalizare"?
Pornim pe la 6 cu elan pionieresc si o oprire la benzinarie( a, da..imi amintesc ca n-am benzina si alimentez ...pfuiii).
Gasim adresa cu ochii inchisi si surpriza. Ne trezim catapultate din secolul 21 direeeeeeeeect in 18. De la birourile noastre corporatiste cu clasicele bare de inox si termopane, intr-o cladire veche de langa cimitir cu o curte interioara mare, balcoane din fier forjat si multe apartamente dispuse foarte ..dreptunghiular si intortocheat. Ioana face 2 pasi in fata si vreo 3 inapoi si ma intreaba "are you sure? hai sa ne intoarcem!" Nu prea era in elementul ei.
"Don't worry, there's no sugar!" Clar ca trebuia sa mergem. Nu renunt eu asa usor. Gasim o cale de acces in labirintul ala si...ne trezim pe un balcon cu multi oameni care beau vin rosu din pahare de plastic si discutau... metafizica.
Imi gasesc o cunostiinta, evident,..salut si ne "insinuam" in "sala vernisajului".
O privesc pe Ioana cum sta blocata in usa, total dezorientata, cu niste ochisori imensi si inocenti "like hell" si abia ma abtin sa nu rad.
Camera mea din adolescenta cred ca era la fel, in zilele bune, dar la o scara muuult mai mare si un pic mai curata. In rest, o multime de chestii lipite pe pereti, muuult prea multe sa retii ceva si sa intelegi ceva , inghesuite in juma' de metru patrat. Stam incremenite si ne rotim privirea prin camera. Ne-am fi miscat noi dar nu incapeam. Doar privirea ne-o puteam plimba. Iese un tip de dupa o usa "evantai" si face deliciul vernisajului: "Bah, expozitia ca expozitia, dar baia ii dementiala!!!!". Buun, ne-am lamurit in 2 minute cum sta treaba cu "exponatele", am facut o reverenta si am .."exit, stage right" ca nu mai puteam. Trebuia sa ne exprimam ca altfel, explodam.
Mergem in Insomnia la un ceai si tragem concluziile:
1. exista oameni mai fucked up decat noi! yes!
2. descoperim ca eu am vazut partea de sus a expozitiei si ea pe cea de jos asa ca impreuna construim "poza" completa.
3. ajungem la un feeling mutual "de bine". N-am mai avut demult o seara asa boema.
4. expozitia a fost un succes. Scopul unui artist ii sa socheze. Am fost surprinse maxim, deci a fost fain.
Am rezistat maxim o ora in Insomnia. Suntem fumatoare dar asa fum ca acolo n-am vazut in viata mea. M-am aruncat cu totul in masina de spalat cand am ajuns acasa. Oricum eram gata centrifugata de evenimentele zilei de azi.
The end.
Pe la 5 pm , desi eram franta, cochetam cu ideea vernisajului foto a lui Dan Beudean.
Taskurile vor fi acolo si maine, after all..vernisajul e doar azi.
Cer detalii lui Mihai ( da, tu!:P), o conving pe Ioana care renunta, evident, la taskurile ei pe ziua de azi ... Ce nu face omu' pentru un pic de "culturalizare"?
Pornim pe la 6 cu elan pionieresc si o oprire la benzinarie( a, da..imi amintesc ca n-am benzina si alimentez ...pfuiii).
Gasim adresa cu ochii inchisi si surpriza. Ne trezim catapultate din secolul 21 direeeeeeeeect in 18. De la birourile noastre corporatiste cu clasicele bare de inox si termopane, intr-o cladire veche de langa cimitir cu o curte interioara mare, balcoane din fier forjat si multe apartamente dispuse foarte ..dreptunghiular si intortocheat. Ioana face 2 pasi in fata si vreo 3 inapoi si ma intreaba "are you sure? hai sa ne intoarcem!" Nu prea era in elementul ei.
"Don't worry, there's no sugar!" Clar ca trebuia sa mergem. Nu renunt eu asa usor. Gasim o cale de acces in labirintul ala si...ne trezim pe un balcon cu multi oameni care beau vin rosu din pahare de plastic si discutau... metafizica.
Imi gasesc o cunostiinta, evident,..salut si ne "insinuam" in "sala vernisajului".
O privesc pe Ioana cum sta blocata in usa, total dezorientata, cu niste ochisori imensi si inocenti "like hell" si abia ma abtin sa nu rad.
Camera mea din adolescenta cred ca era la fel, in zilele bune, dar la o scara muuult mai mare si un pic mai curata. In rest, o multime de chestii lipite pe pereti, muuult prea multe sa retii ceva si sa intelegi ceva , inghesuite in juma' de metru patrat. Stam incremenite si ne rotim privirea prin camera. Ne-am fi miscat noi dar nu incapeam. Doar privirea ne-o puteam plimba. Iese un tip de dupa o usa "evantai" si face deliciul vernisajului: "Bah, expozitia ca expozitia, dar baia ii dementiala!!!!". Buun, ne-am lamurit in 2 minute cum sta treaba cu "exponatele", am facut o reverenta si am .."exit, stage right" ca nu mai puteam. Trebuia sa ne exprimam ca altfel, explodam.
Mergem in Insomnia la un ceai si tragem concluziile:
1. exista oameni mai fucked up decat noi! yes!
2. descoperim ca eu am vazut partea de sus a expozitiei si ea pe cea de jos asa ca impreuna construim "poza" completa.
3. ajungem la un feeling mutual "de bine". N-am mai avut demult o seara asa boema.
4. expozitia a fost un succes. Scopul unui artist ii sa socheze. Am fost surprinse maxim, deci a fost fain.
Am rezistat maxim o ora in Insomnia. Suntem fumatoare dar asa fum ca acolo n-am vazut in viata mea. M-am aruncat cu totul in masina de spalat cand am ajuns acasa. Oricum eram gata centrifugata de evenimentele zilei de azi.
The end.
Comentarii