Treceți la conținutul principal

Boem

Deci da..azi am contribuit. Cu elanul unei mega, hiper grele zile de luni, dar am "produs" ceva. Am primit atatea taskuri din toate colturile lumii incat mi-a trebuit o zi intreaga sa le prioritizez si apoi sa ma gandesc la victime carora sa le reassignez. Well, cineva trebuie s-o faca si pe asta. Am mai dat si cativa clici, da' asa blur-uiti, nu foarte bine definiti.
Pe la 5 pm , desi eram franta, cochetam cu ideea vernisajului foto a lui Dan Beudean.
Taskurile vor fi acolo si maine, after all..vernisajul e doar azi.
Cer detalii lui Mihai ( da, tu!:P), o conving pe Ioana care renunta, evident, la taskurile ei pe ziua de azi ... Ce nu face omu' pentru un pic de "culturalizare"?
Pornim pe la 6 cu elan pionieresc si o oprire la benzinarie( a, da..imi amintesc ca n-am benzina si alimentez ...pfuiii).
Gasim adresa cu ochii inchisi si surpriza. Ne trezim catapultate din secolul 21 direeeeeeeeect in 18. De la birourile noastre corporatiste cu clasicele bare de inox si termopane, intr-o cladire veche de langa cimitir cu o curte interioara mare, balcoane din fier forjat si multe apartamente dispuse foarte ..dreptunghiular si intortocheat. Ioana face 2 pasi in fata si vreo 3 inapoi si ma intreaba "are you sure? hai sa ne intoarcem!" Nu prea era in elementul ei.
"Don't worry, there's no sugar!" Clar ca trebuia sa mergem. Nu renunt eu asa usor. Gasim o cale de acces in labirintul ala si...ne trezim pe un balcon cu multi oameni care beau vin rosu din pahare de plastic si discutau... metafizica.
Imi gasesc o cunostiinta, evident,..salut si ne "insinuam" in "sala vernisajului".
O privesc pe Ioana cum sta blocata in usa, total dezorientata, cu niste ochisori imensi si inocenti "like hell" si abia ma abtin sa nu rad.
Camera mea din adolescenta cred ca era la fel, in zilele bune, dar la o scara muuult mai mare si un pic mai curata. In rest, o multime de chestii lipite pe pereti, muuult prea multe sa retii ceva si sa intelegi ceva , inghesuite in juma' de metru patrat. Stam incremenite si ne rotim privirea prin camera. Ne-am fi miscat noi dar nu incapeam. Doar privirea ne-o puteam plimba. Iese un tip de dupa o usa "evantai" si face deliciul vernisajului: "Bah, expozitia ca expozitia, dar baia ii dementiala!!!!". Buun, ne-am lamurit in 2 minute cum sta treaba cu "exponatele", am facut o reverenta si am .."exit, stage right" ca nu mai puteam. Trebuia sa ne exprimam ca altfel, explodam.
Mergem in Insomnia la un ceai si tragem concluziile:
1. exista oameni mai fucked up decat noi! yes!
2. descoperim ca eu am vazut partea de sus a expozitiei si ea pe cea de jos asa ca impreuna construim "poza" completa.
3. ajungem la un feeling mutual "de bine". N-am mai avut demult o seara asa boema.
4. expozitia a fost un succes. Scopul unui artist ii sa socheze. Am fost surprinse maxim, deci a fost fain.
Am rezistat maxim o ora in Insomnia. Suntem fumatoare dar asa fum ca acolo n-am vazut in viata mea. M-am aruncat cu totul in masina de spalat cand am ajuns acasa. Oricum eram gata centrifugata de evenimentele zilei de azi.
The end.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Maria - Iubire la 10 ani.

Dialog intre fetita de 10 ani si mama: Mama : Ce s-a mai intamplat astazi la scoala? Fetita : In pauza J.(baietel) mi-a facut semn sa mergem la locul secret. Si, stii, acolo avem noi o cheie secreta imaginara si ne imaginam ca aruncam secretul intr-un loc pe harta si inchidem cu cheia (n.a. la locul secret este o harta). Mama : Si? Fetita : Si sa stii ca J. a spus ca ma place! Mama : Cum asa? Fetita : Pai, mai intai m-a intrebat daca eu il plac pe el. Si...eu am zis incetisor ca da. Si pe urma, daca m-a intrebat el, l-am intrebat si eu daca el ma place pe mine. Si a zis ca da. Si am aruncat fiecare secretul asta in celalalt capat al galaxiei. Mama : Si dupa aceea ce ati mai facut? Fetita : Pai am mai vorbit despre ce mai facem pe acasa. 

Pierduta. Gasitorului recompensa.

Ce lume, mon cher! Nu mai inteleg nimic, serios! (nu ca as fi inteles vreodata ceva). Eu stiu de cand ma stiu ca am reactii paradoxale. Extraveralul imi provoaca aritmii, calmantele ma agita..etc. Dar asta!? Rasfoiesc veveveul despre simptome de sevraj nicotinic... Absolut toate, dar toate articolele mentioneaza irascibilitatea/agresivitatea ca efect secundar. De cand m-am lasat de fumat parca m-a anesteziat cineva. Sunt moale, fluffy, pasnica, aiurita , aburita si defocusata siiiiiii ... Gooooooooood, nici agresiva in exprimare nu mai pot fi !!!! Mi-a anihilat complet orice urma de incisivitate. E exasperant. Soft, foggy, blurry.. Si dulce. Oh, da...gretos de dulce, la cate cheese cake-uri, baclavale si prajituri ciocolatoase ingerez impreuna cu Ioana, in ultimul timp. Ma vreau inapoi, exact asa cum eram, dar fara viciu! Gasesc tot cheesiness-ul asta dezgustator, inacceptabil, intolerabil, no way, no how, no no no! Daca ma gasiti pe undeva, va rog sa ma returnati mie. Ofer recompensa.

Weekend cu "surprize"

ACTUL 1: Propunerea indecentă Mă găseşte Groparu împrăstiată în mii de bucăti peste tot prin balcon. Isi aprinde o ţigară, ia o lopată şi ca un gropar cu suflet mare, care este, se apucă meticulos de adunat bucatile. Mă recompune şi propune: "hai cu noi mâine în Retezat la o cabana. Oameni faini, zonă faină...cântăm, bem.". Raspunsul, clasic de om (în)frânt, vine aproape instantaneu: - N-am bani, n-am chef, urăsc drumul ala, n-am nici un fel de resurse uoatsoever. - Mai gandeste-te! Nu costă foarte mult, e doar o căbănuţă, cazarea e rezolvată, plătim doar mancarea. Şi mai mă gândesc....Aşa tentant era să-mi plâng de milă un weekend întreg...Oh, well... De ce să-mi fie bine, când poate să-mi fie rău?? Şi strig: VIIIN!!!! ACTUL 2 Drumul Vineri dupa serviciu l-am agatat pe Mihai de la gara şi am purces spre Hateg cu Gropar şi Bianca, pe drumul meu "preferat". Intregul glob pamantesc ar trebui să stie pana acum cât de tare urăsc ( nu-i chiar ură, e ceva amestecat) ...