...sau moneda de 50 bani de la Kaufland. Lipsa ei.
(Hans Christian Andersen habar nu avea!)
E ianuarie. Ger.
S-au terminat mancarea si gelul de dus. Si banii mei.. dar sunt inca "eligibila" pentru ING, deci viitorul sună grozav. Ajung la Kaufland si ma scotocesc sistematic prin buzunarele hainelor, poseta. Stau minute in sir langa carucioarele pentru cumparaturi si realizez ca nu am absolut nici un bănuţ la mine , de nici un fel..nici monedă, nici bancnotă care poate fi convertită in monede.
Ma uit cu jind la oamenii care in timpul acesta se perindă pe langa mine, isi introduc monedele norocoase si ..."click"-sunetul lanţului care se deblochează.
(Hans Christian Andersen habar nu avea!)
E ianuarie. Ger.
S-au terminat mancarea si gelul de dus. Si banii mei.. dar sunt inca "eligibila" pentru ING, deci viitorul sună grozav. Ajung la Kaufland si ma scotocesc sistematic prin buzunarele hainelor, poseta. Stau minute in sir langa carucioarele pentru cumparaturi si realizez ca nu am absolut nici un bănuţ la mine , de nici un fel..nici monedă, nici bancnotă care poate fi convertită in monede.
Ma uit cu jind la oamenii care in timpul acesta se perindă pe langa mine, isi introduc monedele norocoase si ..."click"-sunetul lanţului care se deblochează.
Şovăi, mă deprim un pic, imi vine să renunţ. Evident că n-o fac.
Intru in magazin cu un nou plan. O sa le cumpăr in ordinea priorităţilor, renunt la restul şi o să fie bine. Incep sa le adun..si sa le pierd una cate una. Imi tot pică din brate la fiecare pas. Mă aplec dupa ceva si imi mai pică doua in timp ce ma ridic. Ok..sunt penibilă.
Oamenii se uită lung si inexpresiv. Nu ca mi-ar păsa. Ma enerveaza doar genuflexiunile inutile.
Dupa un adevarat antrenament, ajung aproape de casele de marcat, unde un nene mai extrovertit se exprima cu o mila incomensurabila si imi impărtaşeşte din propria lui experienţă de viaţă.
"E greu cu ele in brate, nu-i asa, domnisoara? Am incercat si eu o data si mi-am promis ca n-o mai fac a doua oara...Mai bine merg sa schimb banii.." bla bla
Il sagetez cu privirea si il asigur ca imi e bine, asa am vrut eu, totul decurge conform planului.
Intru in magazin cu un nou plan. O sa le cumpăr in ordinea priorităţilor, renunt la restul şi o să fie bine. Incep sa le adun..si sa le pierd una cate una. Imi tot pică din brate la fiecare pas. Mă aplec dupa ceva si imi mai pică doua in timp ce ma ridic. Ok..sunt penibilă.
Oamenii se uită lung si inexpresiv. Nu ca mi-ar păsa. Ma enerveaza doar genuflexiunile inutile.
Dupa un adevarat antrenament, ajung aproape de casele de marcat, unde un nene mai extrovertit se exprima cu o mila incomensurabila si imi impărtaşeşte din propria lui experienţă de viaţă.
"E greu cu ele in brate, nu-i asa, domnisoara? Am incercat si eu o data si mi-am promis ca n-o mai fac a doua oara...Mai bine merg sa schimb banii.." bla bla
Il sagetez cu privirea si il asigur ca imi e bine, asa am vrut eu, totul decurge conform planului.
Nu pare foarte convins asa ca ma urmareste cu privirea pana platesc ( pfffffffu, bine ca le merge POS-ul) si ies din magazin.
Ma arunc in masina si invaluita de intuneric aprind un chibrit.
Si imi imaginez ca am Mitsubishi .
Mai aprind un chibrit si imi imaginez că am un loc al meu.
Mai aprind un chibrit si imi imaginez că sunt liberă.
Si...
Pornesc motorul si imi dau seama că nu am nimic.:)
Nimic din ceea ce am nu imi apartine. Nici macar eu nu imi mai apartin. Pentru ca apartin ING-ului.
Si mi se face frig. Si un pic solitudine.
Daca azi as fi avut o monedă de 50 bani....acum as aprinde un chibrit si mi-aş imagina că-s fericită.:)
Comentarii