Serviciu-acasă şi în weekend-munte. O rutină pe care o inţelegeam şi o acceptam ca definiţie a vieţii. Viaţa mea. Un refuz incăpatânat să vad dincolo de anumite bariere pe care mi le-am impus. Imi doream să fiu independentă si trebuia să lupt pentru asta.
Vise de a calatori, de a invăţa lucruri noi. To do lists. O inoculare forţată de pozitivism. Aveam nevoie să-mi conserv toata energia pentru a-mi atinge scopul.
Reacţii exagerate, căutat refugiu in orice lucru care-mi oferea ceva, fie si pentru o fracţiune de secundă. Colectionar de amintiri, de trăiri intense furate de cine stie pe unde, care însumate trebuiau să dea o viaţa trăită la maxim. "My candle burns at both ends".
Aveam un plan. Si l-am respectat pâna când nu mi-a mai fost de ajuns.
Simplitatea lui a intrat in conflict cu complexitatea fiinţei mele, sau.. a vieţii?!.
În momentul în care m-am oprit din cursa nebunească, am rămas singură cu mine şi am avut impertineţa să afirm că am certitudini, am primit o palmă zdravănă de la viaţă, care m-a trântit la pământ şi m-a forţat să reevaluez...
Dorinţe pe care nu am ştiut ca le am, gustul amar al viselor neimplinite, lucruri pe care trebuie sa le fac dar nu mai am chef să le fac, nesiguranţă, temeri, intrebări chinuitoare.
O identitate pe care nu pot să mi-o asum pentru că nu o cunosc si imi e greu să o recunosc. Conţine prea multe necunoscute, prea multa suferinţă, empatie şi conştienţă. Si poate prea multă solitudine.
Pe un drum de munte, la miezul nopţii, conduc fără noimă în căutarea a ceva ce nu pot defini incă.
Şi ninge.
Într-o linişte asurzitoare, spartă doar de zgomotul ritmat si monoton al avariilor, singură pe drum, invaluita de intuneric si de fantome stroboscopice de copaci, mă izbesc singurătatea si frumuseţea vieţii. E cumplit sa fii nesigur, dar abia acum realizez că incep să trăiesc. Şi mă bucur.
Mă amuză copacul din faţă care tot dispare si apare in lumina avariilor ca intr-un joc de-a v-aţi ascunselea. Bau!
O sa pornesc motorul, dau drumul la muzică şi mă intorc spre un Cluj care nu mă mai sperie atâta.
Pentru ca acum ştiu că nesiguranţa e cheia. Şi poate că e dureros si dificil să afli ce conteaza cu adevarat pentru tine in viaţă dar nesiguranţa e un început bun.
Contact. Faruri. Drum deja alb de zăpada şi sinuos. Clujul doarme si e departe. 1 am.
Notiţe pe facturi...Nu mă mai sperie pentru că inţeleg si accept.
Un zâmbet aproape trist. Un uşor derapaj.
M-a nins.
Şi m-a liniştit.
Noapte bună!
Vise de a calatori, de a invăţa lucruri noi. To do lists. O inoculare forţată de pozitivism. Aveam nevoie să-mi conserv toata energia pentru a-mi atinge scopul.
Reacţii exagerate, căutat refugiu in orice lucru care-mi oferea ceva, fie si pentru o fracţiune de secundă. Colectionar de amintiri, de trăiri intense furate de cine stie pe unde, care însumate trebuiau să dea o viaţa trăită la maxim. "My candle burns at both ends".
Aveam un plan. Si l-am respectat pâna când nu mi-a mai fost de ajuns.
Simplitatea lui a intrat in conflict cu complexitatea fiinţei mele, sau.. a vieţii?!.
În momentul în care m-am oprit din cursa nebunească, am rămas singură cu mine şi am avut impertineţa să afirm că am certitudini, am primit o palmă zdravănă de la viaţă, care m-a trântit la pământ şi m-a forţat să reevaluez...
Dorinţe pe care nu am ştiut ca le am, gustul amar al viselor neimplinite, lucruri pe care trebuie sa le fac dar nu mai am chef să le fac, nesiguranţă, temeri, intrebări chinuitoare.
O identitate pe care nu pot să mi-o asum pentru că nu o cunosc si imi e greu să o recunosc. Conţine prea multe necunoscute, prea multa suferinţă, empatie şi conştienţă. Si poate prea multă solitudine.
Pe un drum de munte, la miezul nopţii, conduc fără noimă în căutarea a ceva ce nu pot defini incă.
Şi ninge.
Într-o linişte asurzitoare, spartă doar de zgomotul ritmat si monoton al avariilor, singură pe drum, invaluita de intuneric si de fantome stroboscopice de copaci, mă izbesc singurătatea si frumuseţea vieţii. E cumplit sa fii nesigur, dar abia acum realizez că incep să trăiesc. Şi mă bucur.
Mă amuză copacul din faţă care tot dispare si apare in lumina avariilor ca intr-un joc de-a v-aţi ascunselea. Bau!
O sa pornesc motorul, dau drumul la muzică şi mă intorc spre un Cluj care nu mă mai sperie atâta.
Pentru ca acum ştiu că nesiguranţa e cheia. Şi poate că e dureros si dificil să afli ce conteaza cu adevarat pentru tine in viaţă dar nesiguranţa e un început bun.
Contact. Faruri. Drum deja alb de zăpada şi sinuos. Clujul doarme si e departe. 1 am.
Notiţe pe facturi...Nu mă mai sperie pentru că inţeleg si accept.
Un zâmbet aproape trist. Un uşor derapaj.
M-a nins.
Şi m-a liniştit.
Noapte bună!
Comentarii
imi placea intervalul orar...nu era un suflet care sa-ti deranjeze linia sinaptica....gandurile-mi curgeau ca jiul pe malul caruia lucram, mancam, dormeam - traiam. notite in creion... I miss them