marți, 10 martie 2009

Când noi, morţii, înviem

de Henrik Ibsen
Spectator în primul rând la crâmpeie din viaţa mea.  
De fapt, o reprezentare destul de fidelă a vieţilor noastre golite de conţinut. Morţi vii circulând prin viaţă fără scop.  
Laitmotiv-ul piesei a fost "uman versus creaţie". Dar, extrapolând ..
Viaţa pe care ne-am creat-o ne pustieşte sufletele, singura şansă de "înviere" sunt terapiile (râs, joacă, sex, dans etc). 
Lumea ca un imens sanatoriu în care defileaza tot soiul de umbre ale celor ce au fost odată oameni.
Despre vise spulberate si iubiri imposibile, despre jertfe pe altarul creaţiei, despre ..
Nu cred că sunt în stare să cuprind tot. Incă mai diger informaţia.
Destul de şocant a fost faptul că regizorul ( Cătălina Buzoianu) în pofida varstei(71 ani) a reusit sa dea un suflu atât de tineresc spectacolului. 
O abordare actuală, o viziune regizorală exuberantă si altfel.
Oricum, e prima data în ultimii ani când ies de la teatru tormentată de un milion de întrebări.
Şi asta e "de bine".:)
FIN

Niciun comentariu: