Nu, nu. Nici să nu vă gandiţi la Meg Ryan. Materie cenusie creaţă. Neuroni pe bigudiuri.
Deschid mailul: "Hiya, Tya!" zice "my fab" manager din UK.
Încep ziua în fortă. Două proiecte intre care fac switch şi un ping-pong drăguţ de mailuri cu issues şi loguri şi...
Oh, boy..palpitant.
Şi pe fondul ăsta super provocator de excitant intelectual, îl văd pe colegul de la biroul din stânga mea cum slide-ăieste brusc cu scaunul de după monitor, mă priveste zambitor si mă intreabă:
-Tya, ce faci??
Un fior rece îmi străfulgeră corpul. Palmele mi se umezesc brusc.
- Oh, nu! Ce-am greşit iarăsi??
El, la fel de zâmbitor:
- Nu, serios, cum esti??
Eu, zâmbind strâmb:
- Hmm, am foarte mult de lucru, spune repede, ce vrei de la mine?
El,foarte serios, mustăcind:
-Vreau să-mi spui dacă esti bine.
Reformulez, să mă asigur că am înţeles:
-Deci, n-am gresit si nu vrei să te ajut cu nimic? Vrei doar să stii cum mă simt?
-Da!
-Cât de serios vorbeşti pe o scara de la 1 la 10?
-10.
Fac o pauză de câteva secunde, trag aer in piept, un "ce relevanţă are pentru tine chestia asta acum, in haosul de aici?" imi vâjâie ameţitor în creier şi.. îi răspund:
-Sunt bine, mulţumesc. Dar tu?
-Si eu sunt bine, spune el, se ascunde după monitor si îsi continuă lucrul.
Oh, boy...again!
Ce-a fost asta?
Oh, da! Era ..umanitatea din oameni. Şi altruismul, prietenia, grija...
Uitasem!
Pentru că oamenii de care mă indragostesc eu trebuie (obligatoriu) să fie egoisti, egocentrici, cu o capacitate teribilă de a asculta (caracteristică persoanelor cu o acuitate auditivă zero) şi de o inteligenţă absolut sclipitoare, care in cazul ăsta nu foloseste la nimic- pachet pe care imi place să-l etichetez ca "fucking special".
Aaaa...dacă aveti prieteni care se încadrează in descriere, lăsaţi-i să vină la mine.
Rezultatul e garantat, serios.
Şi uite aşa, uit.
Noroc că am prieteni care îmi amintesc.
Ieri şi astăzi oamenii din jurul meu s-au întrecut pe ei în a-mi reaminti.
Pâna si chelnerul de la turci ne-a răsfăţat astăzi cu orez cu lapte din partea "casei".
Si Bri mi-a cumparat o pereche de cercei ( pe care mi-i doream dar nu mai aveam bani pentru ei) pentru că şi-a amintit cum i-am cumparat acum un an, un alt suc de la Mac atunci când l-a scapat pe al ei pe jos şi i-am spus să nu se necăjască pentru că nu-i important şi cum am împărtit cu ea ultima ţigară în Retezat.
Şi multe altele...
Deci, da..există umanitate in oameni.
Go figure!
Deschid mailul: "Hiya, Tya!" zice "my fab" manager din UK.
Încep ziua în fortă. Două proiecte intre care fac switch şi un ping-pong drăguţ de mailuri cu issues şi loguri şi...
Oh, boy..palpitant.
Şi pe fondul ăsta super provocator de excitant intelectual, îl văd pe colegul de la biroul din stânga mea cum slide-ăieste brusc cu scaunul de după monitor, mă priveste zambitor si mă intreabă:
-Tya, ce faci??
Un fior rece îmi străfulgeră corpul. Palmele mi se umezesc brusc.
- Oh, nu! Ce-am greşit iarăsi??
El, la fel de zâmbitor:
- Nu, serios, cum esti??
Eu, zâmbind strâmb:
- Hmm, am foarte mult de lucru, spune repede, ce vrei de la mine?
El,foarte serios, mustăcind:
-Vreau să-mi spui dacă esti bine.
Reformulez, să mă asigur că am înţeles:
-Deci, n-am gresit si nu vrei să te ajut cu nimic? Vrei doar să stii cum mă simt?
-Da!
-Cât de serios vorbeşti pe o scara de la 1 la 10?
-10.
Fac o pauză de câteva secunde, trag aer in piept, un "ce relevanţă are pentru tine chestia asta acum, in haosul de aici?" imi vâjâie ameţitor în creier şi.. îi răspund:
-Sunt bine, mulţumesc. Dar tu?
-Si eu sunt bine, spune el, se ascunde după monitor si îsi continuă lucrul.
Oh, boy...again!
Ce-a fost asta?
Oh, da! Era ..umanitatea din oameni. Şi altruismul, prietenia, grija...
Uitasem!
Pentru că oamenii de care mă indragostesc eu trebuie (obligatoriu) să fie egoisti, egocentrici, cu o capacitate teribilă de a asculta (caracteristică persoanelor cu o acuitate auditivă zero) şi de o inteligenţă absolut sclipitoare, care in cazul ăsta nu foloseste la nimic- pachet pe care imi place să-l etichetez ca "fucking special".
Aaaa...dacă aveti prieteni care se încadrează in descriere, lăsaţi-i să vină la mine.
Rezultatul e garantat, serios.
Şi uite aşa, uit.
Noroc că am prieteni care îmi amintesc.
Ieri şi astăzi oamenii din jurul meu s-au întrecut pe ei în a-mi reaminti.
Pâna si chelnerul de la turci ne-a răsfăţat astăzi cu orez cu lapte din partea "casei".
Si Bri mi-a cumparat o pereche de cercei ( pe care mi-i doream dar nu mai aveam bani pentru ei) pentru că şi-a amintit cum i-am cumparat acum un an, un alt suc de la Mac atunci când l-a scapat pe al ei pe jos şi i-am spus să nu se necăjască pentru că nu-i important şi cum am împărtit cu ea ultima ţigară în Retezat.
Şi multe altele...
Deci, da..există umanitate in oameni.
Go figure!
Comentarii