O cameră pătrată şi neagră.
Stau fiecare în colţul său ca într-un ring de box. Doar cuvintele zboară între ei în şuvoaie ce se pierd în neant.
Nici unul nu ascultă. Doar se comunică.
Ea realizează totuşi că sunt cuvinte frumoase şi zâmbeşte.
Îi priveşte mâinile şi îsi dă seama că vrea să le atingă. O ploaie de cuvinte cenzurează gândul. Şi departarea...
Ceainicul fluieră ascutit.
Din cele două colţuri ale camerei pornesc două umbre, ignorându-se. Îşi întind mâinile spre ceainic în acelaşi timp. Atingerea îi trezeste parcă dintr-un vis. Se privesc lung şi gol. Trupurile li se încleştează intr-o îmbrăţişare dureroasă.
Două jumătăţi ale unui alt întreg îsi unesc singurătăţile, într-o cameră neagră, învăluiti în întuneric, îmbătaţi de o cană de ceai, într-o lume în care nimeni nu ascultă.
Comentarii