Căutam ceva si am dat peste scrisori prafuite ale unui vechi prieten. Le-am recitit şi m-am regasit cumva, eu, cea de acum, cu mine, cea de atunci. Un zâmbet semi-trist, o evocare a copilului din mine. Se pare că s-a eternizat acolo. Oamenii nu se schimbă. Doar circumstanţele.:)
"Ai iubit şi esti fericită că ai fost iubită. Mi se pare mie, sau chiar ai fost? Timpul trecut. Fericirea asta am cunoscut-o şi eu, dar mai puţin intens decat tine am trăit-o. Dar aceea nu (mi-)a fost iubire. Nu aş fi lăsat-o în urmă aşa uşor. După o vreme am revenit. Am revenit pentru a pleca din nou. Nu am nostalgii. Să îl citez pe Forrest Gump? "I'm not a smart man, but I know what love is."
Eu mă gasesc ca fiind chiar pe dos. Am auzit despre iubire, dar cam atât. Poate că, in linişte, o voi observa. O simt pe undeva prin apropiere. Dar am fost prea grăbit, prea "preocupat", prea bătrân pentru a o opri din drum, ca pe un vechi prieten pe care nu l-am vazut vreodată la faţă.
Nu m-ai "dezamagit". Nu îţi doresc altceva decât fericire. Îţi doresc ce îti doresti si tu, la urma urmei. Nu, nu ştiu ce înseamnă sa te hrăneşti doar cu iubire. Nu ştiu decât ce înseamnă să te hraneşti cu umbre de pene-n zare.
Ne rugăm - şi zeii cei vechi se întorc.
Dansăm - si vieţile noastre se întorc.
Dansăm, dansăm, dansăm...
Lumea mea nu e a abstractului, a Ideilor. E chiar această lume, înecată însă in beton si ciment. Probabil mi-am exprimat rău ceea ce cred şi vreau. Nu vreau să evadez în sfere 'nalte. Vreau să trăiesc. Dar asta nu e viaţă , ceea ce oferă minunata noastră societate.
Nu înţeleg: ce eliberare ai avut, din moment ce, după câteva rânduri totul a revenit la "normal"?.
Aceasta e puterea clipei. High and Low. Iar eu am cam obosit pentru a mai suporta astfel de şocuri. Vreau ceva linistit "ca un fluviu american" ( Bogza spunea asta?)
Îţi înţeleg furia, refuzul de "a-mi da dreptate". Ghilimelele înseamnă: Eu sunt nimic, eu greşesc; Eu sunt mai murdărit de glodul ce ne înconjoară decat tine; Eu ştiu că platesc pentru tot ce fac, clipă de clipă; Eu vreau ca totul să ţină o eternitate.
Iar zăpăceala si debusularea celor din jur n-au alte atribute decât perisabilul. Şşş..să auzim vocea lumii. Poate, dacă vorbim mai puţin, vom reuşi să înţelegem ceva.
Găsesc mai multă raceală si singurătate după ce mă despart de "prietenii" mei ( mi-au luat şi câtă caldură aveam) decât după o zi şi o noapte fără multă vorbă, singur, tăind lemne pentru un foc: flacăra-Cerului, cenuşa- Ţărânei.
Îmi spui să lăsăm bătrânii să fie înţelepţi. E mult adevăr. Dar, astăzi, adevărul are multe amendamente. Iar cel mai dur dintre ele în cazul ăsta e că bătrânii şi-au ţinut înţelepciunea pentru ei, ca pomii cu ţepi care nu rodesc pentru nimeni în afara lor înşişi. Bătrânii şi-au prostituat menirea( ca şi restul "cetăţenilor", de altfel).
Viaţa fără adevar e un chin, veşnic compromis, iar adevar nu mai e nici în cruce, nici in altceva. Toţi si toate au obosit, sleite de înţelesuri. Dar, poate cei pe care îi vad Parinti..
S-ar putea sa fie calea cea bună; caci paşii in afara ei nu mi-au adus decat lehamite si blazare si degradare si auto-chinuire.
Nu sunt un om fericit. Poate pentru că nu ştiu cum să fiu fericit. Ca acel sarpe batân care se opreşte din drumul lui neştiut de nimeni, priveşte in jur, işi lasa pielea în urmă, si pleacă mai departe. Aş vrea să fiu şarpe şi aş vrea sa am înţelepciunea unui batrân indian Cree.
Îţi doreşti să fii un "frumos nebun". Acum înţeleg. Te-ai gasit. Măcar pentru o clipă te-ai simtit împlinită. Ce s-ar face lumea asta fără "smintiţii" care risipesc iubire si frumuseţe măcar pentru o clipă? Şi primesc cenuşiul ei in schimb, până istovesc şi (se) pleacă...
Aştern masca trufiei şi acord vot de blam pentru tot ce înseamnă om civilizat. Măcar in parte ne apropiem aici. În a doua parte.
...
Am scris tot ce-i mai sus imediat dupa ce ţi-am primit scrisoarea. Mai voiam să adaug ceva. Un salut, un zâmbet, nu mai ştiu. Trupul duce viaţa ce e urâtă spiritului. Da, uneori mă simt neviu. [....] Să nu îţi fie milă de cel ce scrie aşa ceva. Nici măcar lui nu îi e. I am so hollow. "
Mihai, 1996
Comentarii