Am un sistem şi funcţionează. Colecţionez facturile iar când se adună suficient de multe le arunc nedeschise la coşul de gunoi pentru hârtie. Nu pentru ca n-as avea bani să le platesc. Pentru că imi place să fac pauză de la a fi responsabil. Mă satisface pe mine gestul extrem de tare. Mai am luni când le platesc prin home banking, dar în perioadele de răsfăţ maxim aplic ritualul de mai sus. După câteva luni mai deschid câte una aleator. De obicei este un preaviz de deconectare. Atunci mă duc frumos la casierie şi le plătesc pe toate.
Savurez mereu momentul în care doamna de la ghiseu mă intreabă pe care vreau s-o plătesc pentru că-mi dă aşa o senzaţie de compasiune şi empatie pentru starea (mai mult sau mai puţin falsă) de mizerie în care mă aflu.
Ma duc astăzi la Electrica să-mi iau porţia trimestrială de "lamentare" şi pentru că mâine m-ar fi deconectat. În pauza de masă era o coadă infernala aşa ca am fugit după serviciu. Ajung pe la 6 fara un sfert. Doamna mă priveste cu un dezgust incomensurabil.
"Aveţi factură?" intreabă ea
"D'oh, dacă aveam facturi credeţi că mai eram aici?" monologhez în gând şi îi spun numele să mă caute în sistem.
Îmi spune să-i dau id-ul de client pentru că dacă mă caută dupa nume la ora asta i se blochează sistemul (sunt greu de identificat, se pare).
Imi venea să-i fac o oferta de "sistem " mai bun pe care il putem face noi la firmă, dar m-am abtinut. Situaţia devenea neamuzantă pentru mine ştiind ca urma să plătesc taxa de reconectare. Imi scot portmoneul şi încep să înşir tone de nimicuri pe tejghea. Cărti de vizită, carduri, bonuri, poze..Iau fiecare hartiuţă şi o analizez disperată faţă-verso cautând id-ul buclucaş.
Doamna mă priveşte impasibilă făra sa schiţeze un gest, cu aceeasi expresie de scârbă maximă.
Nu-l găsesc, exclam disperată dupa câteva minute bune de căutări, ajunsă la capătul răbdarii.
"Cum ziceaţi că vă numiţi?" întreaba ea privind prin mine
Îi spun numele, apasă Enter şi cu aceeaşi voce golită de înţelesuri îmi spune:
"Aveţi de plată suma x. Câte facturi plătiţi?"
Mă uit la muntele de maculatură revărsat din portmoneu, la ea, din nou la tejghea ...şi nu înteleg nimic.
"Integral, bâgui eu cu o voce pierdută intr-un final apoteotic când renunţasem să mai încerc să înţeleg.
Savurez mereu momentul în care doamna de la ghiseu mă intreabă pe care vreau s-o plătesc pentru că-mi dă aşa o senzaţie de compasiune şi empatie pentru starea (mai mult sau mai puţin falsă) de mizerie în care mă aflu.
Ma duc astăzi la Electrica să-mi iau porţia trimestrială de "lamentare" şi pentru că mâine m-ar fi deconectat. În pauza de masă era o coadă infernala aşa ca am fugit după serviciu. Ajung pe la 6 fara un sfert. Doamna mă priveste cu un dezgust incomensurabil.
"Aveţi factură?" intreabă ea
"D'oh, dacă aveam facturi credeţi că mai eram aici?" monologhez în gând şi îi spun numele să mă caute în sistem.
Îmi spune să-i dau id-ul de client pentru că dacă mă caută dupa nume la ora asta i se blochează sistemul (sunt greu de identificat, se pare).
Imi venea să-i fac o oferta de "sistem " mai bun pe care il putem face noi la firmă, dar m-am abtinut. Situaţia devenea neamuzantă pentru mine ştiind ca urma să plătesc taxa de reconectare. Imi scot portmoneul şi încep să înşir tone de nimicuri pe tejghea. Cărti de vizită, carduri, bonuri, poze..Iau fiecare hartiuţă şi o analizez disperată faţă-verso cautând id-ul buclucaş.
Doamna mă priveşte impasibilă făra sa schiţeze un gest, cu aceeasi expresie de scârbă maximă.
Nu-l găsesc, exclam disperată dupa câteva minute bune de căutări, ajunsă la capătul răbdarii.
"Cum ziceaţi că vă numiţi?" întreaba ea privind prin mine
Îi spun numele, apasă Enter şi cu aceeaşi voce golită de înţelesuri îmi spune:
"Aveţi de plată suma x. Câte facturi plătiţi?"
Mă uit la muntele de maculatură revărsat din portmoneu, la ea, din nou la tejghea ...şi nu înteleg nimic.
"Integral, bâgui eu cu o voce pierdută intr-un final apoteotic când renunţasem să mai încerc să înţeleg.
Comentarii