duminică, 7 martie 2010

De ce îmi place să fotografiez copii...

Pentru că au o mereu o poveste de spus.
Deşi o diafragmă foarte deschisă şi un focus manual nu te prea ajută (e ca şi cum ai încerca să fotografiezi molecule în miscare browniană), uitându-te la poze simţi orice în afară de frustrare.
Povestea lor este una fără sfârşit. Chiar dacă, după ce ai terminat încadrarea şi focusul nu mai ai nimic în cadru, ceva din poveste rămâne.
Pentru că sunt frumoşi din orice unghi. Şi ciclotimici..
Au multe lacrimi, zâmbete şi onestitate. Sunt mai presus de tehnică.
Pentru că am acceptat asta şi mă las mereu surprinsă de ei.
-"Salut. Eu sunt Tya"
-"De ce ai unghiile galbene?" spune Andy după o analiză atentă din cap până în picioare
-"Sunt albastre. De ce? Sunt urâte?"
-"Nu...Merg."







PS:Mai multe poze...
ps2: Gradiniţa Tiny BooBoo

Un comentariu:

thecreatrix spunea...

ultima e geniala.