Recomandare

Dan Puric - despre Omul Frumos
"... Era tare slabă băbuţa. Arăta ca o frescă din biserică, coborâtă puţin pe lumea aceasta să facă treabă. Pescuiam prin jurul casei ei, iar ea, dincolo de gard, ma iubea cu ochi blânzi şi mă chema din când în când sa-mi dea prune uscate. Mâinile ei, la fel de uscate ca şi prunele, mă avertizau că nu peşti am să prind, ci amintiri.
Râul îsi lua tributul la câte 5 ani printr-o mare inundaţie. Vedeam în valurile furtunoase coteţe cu câini cocoţaţi pe micul acoperiş, garduri duse de ape, ziduri şi case întregi. Oamenii se înfricoşau, dar după câteva saptamâni îşi puneau gardurile tot pe buza râului. Socoteala lor cu natura nu era negociabilă. Oamenii se speriau de furia naturii, dar nu rămâneau înfricoşaţi.
Aşa am cunoscut frumuseţea statorniciei."

Citiţi-o!
Pentru că Dan Puric a fost singurul om din viaţa mea care a trecut peste "Nu-mi spune tu mie ce să fac, da? Fac ce vreau!". M-a educat. Să nu mai fac fotografii într-un teatru niciodată. Fără să mă cunoască, m-a atins.
Pentru că e un om cald, inteligent şi bunul lui simţ excesiv se reflectă în carte. Pentru că...o să vă surprindă.