Treceți la conținutul principal

Cum fu Ted?

Mi-am pus rochia de training, alura de business bitch (sau fufă corporatistă - © Andrea MKT) şi
m-am dus acolo cu tone de entuziasm şi cu gândul că o să învăţ ceva despre skill-urile de prezentare. Mi-am propus să vânez reacţiile oratorilor şi să mai "fur " meserie. Evident că eram curioasă şi despre conţinutul discursurilor, dar încercam să nu-mi fac prea mari speranţe de teamă să nu fiu dezamăgită.
Am intrat în sală şi m-am agăţat de singurul om pe care-l cunoşteam, Adi Hădean, care a fost şi speaker la ediţia de anul acesta a TEDx.
Au început să apară rând pe rând feţe cunoscute sau nume din spatiul virtual la care le ataşez un chip.  Forfotă teribilă, SLR-uri, flash-uri, presă, bloggeri, oameni tineri si plini de energie.
După primele discursuri mi-am dat seama că premisele mele erau greşite. Poveştile spuse acolo erau rostite mai mult cu suflet decât cu tehnică, aşa că am improvizat din mers şi m-am lăsat purtată de val.
M-am bucurat de fiecare secundă petrecută cu acei oameni, mi-am făcut exerciţiul dat de gazda evenimentului Cor Geerstma de a cunoaşte 2 oameni şi a pleca cu un sâmbure de idee.
Am ales aleator un vânzător în domeniul IT şi un mentalist - nici dacă îi selectam pe baza CV-urilor nu aveam parte de discuţii atât de interesante - şi am plecat de acolo cu ideea că oamenii rezonează când le vorbeşti cu sufletul. Toate cărtile de prezentation skills, toate cursurile şi workshopurile sunt inutile dacă oamenii nu simt că te "dai".
Mi-am primit explicaţiile de care nu ştiam că am nevoie, am interacţionat cu oameni faini, am ascultat poveşti de succes rostite cu mai mult sau mai puţin talent oratoric, dar cu pasiune şi mult suflet.
Şi până la urmă acţiunea principală a TEDx se petrecea în pauze. Discuţiile la cafea cu oameni spirituali, interesaţi de dezvoltare personală, tunaţi şi adunati în holurile City Plaza au fost cu adevarat "inspiring".
Multumesc Lorand Minyo pentru invitaţie, salutări Dan Ciulea şi Cristian Gog şi ne vedem anul viitor la TEDx!:)
Tai!

Comentarii

Dan Ciulea a spus…
pe scurt: fu' fain! BTW sper ca ne vedem mai repede ... adica ....

Postări populare de pe acest blog

Pierduta. Gasitorului recompensa.

Ce lume, mon cher! Nu mai inteleg nimic, serios! (nu ca as fi inteles vreodata ceva). Eu stiu de cand ma stiu ca am reactii paradoxale. Extraveralul imi provoaca aritmii, calmantele ma agita..etc. Dar asta!? Rasfoiesc veveveul despre simptome de sevraj nicotinic... Absolut toate, dar toate articolele mentioneaza irascibilitatea/agresivitatea ca efect secundar. De cand m-am lasat de fumat parca m-a anesteziat cineva. Sunt moale, fluffy, pasnica, aiurita , aburita si defocusata siiiiiii ... Gooooooooood, nici agresiva in exprimare nu mai pot fi !!!! Mi-a anihilat complet orice urma de incisivitate. E exasperant. Soft, foggy, blurry.. Si dulce. Oh, da...gretos de dulce, la cate cheese cake-uri, baclavale si prajituri ciocolatoase ingerez impreuna cu Ioana, in ultimul timp. Ma vreau inapoi, exact asa cum eram, dar fara viciu! Gasesc tot cheesiness-ul asta dezgustator, inacceptabil, intolerabil, no way, no how, no no no! Daca ma gasiti pe undeva, va rog sa ma returnati mie. Ofer recompensa.

Fetele noastre:)

Hei, domnişoară, wake up and smell the fucking roses!

Zile aiurite la serviciu si o raceală agasantă... Astăzi am simţit de vreo 50 de ori că nu mai fac faţă, dar am reusit să-mi pastrez calmul, cel putin aparent. In traducere liberă am reusit sa nu ţip la nici unul dintre oamenii care m-au "insărcinat" cu "to do" lists interminabile, deadline=ieri. Şi, una peste alta, multe aniversari. Printre care si a mea...se pare că anul asta a ţinut exact 10 zile. Dar nu ma plâng!:P. So, pregătirile de chef... Fug de la serviciu la Kaufland. De obicei urăsc să cumpăr chestii de mancare (şi urasc şi mai tare s-o gătesc), dar dupa o zi lungă şi obositoare chiar nu aveam nici un chef. Cu bombănituri in background, si cu moneda de 50 bani in mână, "împrumut" un cărucior de cumpăraturi( descopar ulterior că e defect- probleme cu direcţia- şi îmi creste frustrarea exponenţial), intru in magazin şi incep să golesc rafturi în grabă, cu o scârbă incomensurabilă. Vreau acasăăăăă!!! Îmi venea să ţip şi să dau din picioare în magaz...